Gabriel Caras - Instructorul de arte marţiale cu suflet de poet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Caras
Gabriel Caras

Este de părere că nu trebuie să fii un om rău pentru a învăţa să te aperi şi consideră IsshinRyu un sport complementar literaturii.

Cu toate că se antrenează din greu pentru proximul examen pentru un dan, Gabriel Caras nu renunţă şi la cealaltă pasiune a sa, unii ar spune cam neobişnuită pentru un practicant de arte marţiale: poezia.

Gabriel practică IsshinRyu de la vârsta de 10 ani. „Îmi plăcea să mă bat, numai că nu îmi alegeam mereu adversari pe măsură. Eram liderul unui grup de băieţi, care se băgau în tot felul de belele, iar eu trebuia să îi apăr. Când venea momentul confruntării ei fugeau, iar eu o încasam“, recunoaşte amuzat Gabriel.

Totul până la un momentdat în care un prieten i-a propus să meargă la antrenamente de ShotoKan. A acceptat, dar din 2001 face IsshinRyu. În Constanţa a venit în urmă cu 5 ani, la propunerea unei cunoştinţe.

„Mi-a propus să deschid un club de arte marţiale aici. Nu am stat pe gânduri. Mi-am făcut bagajul şi am venit aici. Am început la Casa de Cultură, dar au urmat şi alte şcoli. Vreau că continuu să atrag tot mai mulţi copii care să facă sport. Să renunţe la televizor şi calculator şi să facă mişcare“, spune instructorul.

Pregătire pentru grad

În activitatea de instructor a lui Gabriel Caras urmează un moment important acum. Are centura maro cu două trese şi se pregăteşte pentru un dan. Este un pas important în cariera în care se vede progresând.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite