Constanta: Ilie Floroiu aleargă cot la cot cu gloria sa
0
Un sportiv desăvârşit are în sânge mişcarea. Pentru el este medicament. Nu are maşină şi locuieşte la etajul 9. Fiecare pas este un antrenament.
Aleargă de când se ştie. Chiar şi acum, la 57 de ani, aleargă turul de stadion în 82 de secunde, în timp ce alţii, unii chiar mai tineri decât el, abia se încheie la şireturi… Picioarele nu au uitat încă „melodia“.
În timp, totul s-a transformat într-o filozofie de viaţă, trimiţând cu gândul la un perpetuum mobile la care Ilie Floroiu lucrează de mai bine de 40 ani.
În primul an, când a ajuns pe pista de atletism, prin praful zgurei încinse de soare, după ce la antrenamente a răsucit în jurul terenului de fotbal câteva sute de ture, a ajuns campion la cros şi a început să devină un pericol pentru granzii Bucureştiului.
A ajuns în Armată pentru că medaliile lui Iliuţă erau garantate şi stăteau bine şi-n vitrina celor de la Steaua. Iar el s-a ales cu 300 de lei şi cu aprecierea coloneilor care erau entuziasmaţi că el câştiga cursă după cursă mâncând cartofi şi varză, iar cei ai casei, îndulciţi cu grătare şi alimentaţie de sportivi, terminau cursa gâfâind la câteva minute bune în spatele lui.
Într-o singură zi a reuşit performanţa de a câştiga trei titluri la cros, concurând şi la tineret şi la seniori, câştigând şi la individual şi-n proba pe echipe. A fost un bun motiv ca regulamentele să se schimbe. Oricum, şi-aşa se vorbea de „proba Floroiu“.
Al 5-lea la Olimpiadă
Recordurile lui în probele naţionale de 5.000 şi 10.000 de metri rezistă şi acum. Performerii momentului s-au apropiat abia la două minute de cel mai bun timp al său.
17 ani cât a concurat a dus trena şi a terminat aproape toate cursele cu panglica finishului ruptă de pieptul său, iar în lipsa adversarilor care să-i pună probleme, s-a obişnuit să se lupte doar cu cronometrul. Se ştia că diploma pentru locul 1 era deja scrisă.
În marile competiţii internaţionale, însă, asaltul atleţilor de culoare începuse să devină irezistibil. Printre ei, în grupul etiopienilor şi kenienilor care făceau legea, se amesteca şi Iliuţă al nostru.
La Montreal a ajuns al 5-lea, iar la Universiada din Mexic, pe un platou situat la 2200 metri altitudine, a luat două medalii de aur, dar a rămas impresionat de atleţii europeni prăbuşiţi pe gazon sau pe marginea pistei, salvaţi doar de echipajele medicale şi tuburile de oxigen.
Şi lui i-a fost greu, dar spune că a mers mai departe scrâşnind din dinţi pentru că pe maioul său scria România.
Se încarcă comentariile...
