Festivalul „Mamaia“ la ultima ediţie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compozitorul Horia Moculescu crede că ediţia din acest an a cunoscutului festival de muzică uşoară poate fi ultima.

Artiştii au cântat în faţa scaunelor goale la Festivalul „Mamaia“

Festivalul Mamaia 2010: Seara finaliştilor

Horia Moculescu, Mirabela Dauer, Corina Chiriac şi Mihaela Mihai sunt doar câteva dintre numele care s-au lansat pe scena de la malul mării. Pe scenă au urcat şi concurenţii la secţiunile de creaţie şi interpretare, tineri dornici de afirmare, cu speranţa că vor pune mâna pe marele trofeu.

Festival făcut în viteză

Organizatorul Cristian Zgabercea spune că ediţia de anul acesta  a festivalului a fost făcută în mare viteză. „Am reuşit să deschidem acest festival cu mari eforturi. Important este că am reuşit să ţinem această ediţie“, a mai spus Zgabercea. Compozitorul Horia Moculescu îşi aminteşte şi acum prima ediţie a festivalului, organizată în urmă cu 48 de ani. „În primul an de festival, jumătate dintre cei din grădină erau îmbrăcaţi în smoking şi rochii de seară“, îşi aminteşte cu nostalgie Moculescu. El spune că publicul de atunci nu mai există.

Dezinteres

„A rămas doar muzica de calitate, cei care apreciază valorile muzicale nu mai există“, este de părere Moculescu. El crede că doar o minune a făcut ca festivalul de la Mamaia să fie organizat şi anul acesta. „La actualele alocări de buget şi la dezinteresul pentru cultură, mă mir că festivalul s-a mai ţinut“, a declarat aseară Horia Moculescu, în exclusivitate pentru „Adevărul de Seară“ Constanţa.  Prezentatorul este dezamăgit de lipsa de interes pentru muzica de calitate, dar se arată încrezător. „Sper să ne vedem şi la anul, la ediţia cu numărul 41 a festivalului“, a declarat compozitorul.

Public nemulţumit

Nemulţumirile publicului prezent ieri seară la Teatrul de Vară Soveja au fost legate de preţul biletului, dar şi de lipsa de interes manifestată pentru cultură.  „Fastul de altădată al festivalului s-a pierdut. În urmă cu 35 de ani, publicul era îmbrăcat de gală. Astăzi, vezi doar piţipoance cu un machiaj ţipător“, este de părere Camelia Nora (73 de ani).

image

Vedetele premiate la „Mamaia“ cântă pe scena pe care s-au lansat

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite