Faleza Constanţa, codaşă la lucrările de consolidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul de finalizare a lucrărilor de consolidare a falezei Constanţei este 2014. Este greu de crezut că va fi respectat, din moment ce lucrările nici nu au început. Executivul a alocat doar o mică parte din suma promisă pentru reabilitarea falezelor litorale - de aproximativ 50 de milioane de euro.

el mai oropsit a fost oraşul Constanţa, căruia i-au fost alocaţi foarte puţini bani. SC „Consal Trade“ SRL, firma care a câştigat licitaţia de consolidare a falezei, a primit anul trecut doar 700.000 de lei. „Din aceşti bani am făcut depozite de piatră şi am început digul de protecţie din zona Faleză Nord. Anul acesta, vom începe lucrările prin februarie, în funcţie de buget“, a spus Răzvan Chicheanu, patronul societăţii Consal Trade.

Olimp, steaua Sudului


Mult mai avansate sunt lucrările la falezele din Costineşti, Tuzla şi Eforie, iar la Olimp lucrările sunt aproape gata, aşa cum a spus Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă „Dobrogea Litoral“.

Consolidarea malurilor din Tuzla, Costineşti şi Eforie trebuie să se finalizeze în 2014. În prezent, la Costineşti, Tuzla şi Eforie lucrările sunt aproape de jumătate. 

La Costineşti, consolidarea falezei se face pe o distanţă de 4.200 metri, iar până acum lucrările s-au executat pe 2.480 metri. La Tuzla, se lucrează pe 6,75 kilometri (din suprafaţa totală de 13,46 hectare). La Eforie Nord, faleza se consolidează pe o lungime de 1.200 metri, între Eforie Nord şi Eforie Sud se lucrează la sistematizarea malului, pe o distanţă de 500 metri, iar la Eforie Sud faleza de 2.000 metri a început să fie amenajată.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite