Evaziune fiscală de peste 2,5 milioane de euro la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul unei firme constănţene a dat o gaură la bugetul de stat de peste 2,5 milioane de euro. Unicul administrator al SC Large Naval Eurotrading SRL din Constanţa, Paul Dragomir, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi uz de fals.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Paul Dragomir, asosciat unic al SC Large Naval Eurotrading SRL din Constanţa pentru două infracţiuni de evaziune fiscală şi uz de fals.

În perioada iunie 2007 - martie 2008, Paul Dragomir, asociat unic al SC Large Naval Eurotrading SRL din Constanţa, a comercializat deşeuri de fier vechi fără a înregistra în contabilitate veniturile realizate.

Dragomir a realizat operaţiunile comerciale folosindu-se de înscrisuri falsificate: o autorizaţie de colectare de deşeuri industriale reciclabile şi o autorizaţie de mediu.

„În această modalitate, inculpatul s-a dustras de la plata obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului şi a creat o pagubă în sumă de 9.358.398 lei, echivalent a 2.648.458 euro", se arată în comunicatul emis de Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

Contract fals

Paul Dragomir nu s-a oprit aici: bărbatul a declarat în mod fictiv sediul social al firmei sale şi a desfăşurat activităţi comerciale în alte locaţii ce nu au putut fi stabilite de organele fiscale.

Bărbatul a fost prins abia când a dorit să-şi înmatriculeze societatea la Registrul Comerţului cu un contract de închiriere fals.

„Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa s-a constituit parte civilă cu suma de 9.358.398 lei", se mai arată în comunicatul de presă.

Cu toate acestea, nu au fost luate măsuri asiguratorii în vederea recuperării acestui prejudiciu deoarece nu au fost identificate bucuri în proprietatea inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite