Constanta: Esechioi, aşezarea de la capătul Raiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Esechioi, aşezarea de la capătul Raiului
Constanta: Esechioi, aşezarea de la capătul Raiului

Satul, aproape dispărut, trăieşte doar în amintiri. Dacă faci stânga pe drumul care te duce în localitatea Ostrov, înaintea ochilor îţi apare o imagine nepângărită de civilizaţie.

Munţii de calcar au fost cuceriţi doar de păsările cerului, iar apa lacului Bugeac doar de egrete şi lopătari. Pe marginea apei, câteva trunchiuri de copaci scorburoşi te duc cu gândul la un scenariu SF.

Imaginea idilică dispare în momentul în care la capătul drumului şerpuit descoperi câteva case pipernicite. Aflăm că este satul Esechioi. Oamenii din sat, câţi au mai rămas, sunt gârboviţi de ani şi de trudă.

Pe uliţă trec doi băieţandri. Au în mâini cipsuri şi suc. Sunt în vacanţă, la bunici. Se plictisesc de moarte. Cât e ziua de mare se plimbă pe uliţă. Glumesc. Spun că sunt „turişti“. Oamenii n-au mai plecat de ani buni din sat. „Era un sat bogat!“, îşi aminteşte Niculae Brangă. Este dornic de vorbă. 

Trăieşte din amintiri, din vremea când satul era bogat, când în fiecare curte era un animal de soi, când el încăleca pe motocicletă. Vecinii erau toţi oameni gospodari care se mândreau cu cele mai frumoase bivoliţe. Acum, nu mai e nimic.

Rata ajunge în satul lor dimineaţa, la ora 8.00 şi mai trece la 14.15 când îi aduce înapoi. Medic n-au în sat. Cine are căruţă se duce la Ostrov, la depărtare de şapte kilometri.

La cişmeaua din mijlocul satului se află ultimele veşti. Aici femeile spală câte o bucată de preş şi se adapă caii.

La o margine de sat zărim un parc de joacă. Din păcate, niciun copil nu se bucură de… darul electoral. Uliţa cunoaşte paşi de copii doar vara, când micuţii mai vin pe la bunici.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite