Elevii din Medgidia îşi donează banii de pachet copiilor din Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ideea campaniei umanitare a pornit de la Cătălin, un băieţel de 10 ani dintr-un cătun, care a renunţat la mărul primit la şcoală pentru a-l trimite micuţilor care suferă de foame. Toţi colegii şi apoi toată Şcoala Generală Lucian Grigorescu Medgidia s-au alăturat acţiunii umanitare ce s-a transformat în campania unui oraş „Ajută un copil japonez".

O oră de geografie s-a transformat într-o clipă într-un gest de solidaritate al elevilor şi al învăţătoarei. „Predam lecţia despre apele curgătoare. Eu le spuneam despre Dunăre, iar ei şi-au amintit ce au văzut la televizor, despre Japonia. Au fost curioşi să afle cum s-a putut produce catastrofa din Japonia. Am deschis calculatorul şi am căutat împreună imagini cu dezastrul din Japonia", povesteşte Liliana Manolachi (45 de ani), învăţătoarea clasei a IV-a A de la Şcoala Generală Lucian Grigorescu Medgidia.

„Îmi cedez mărul pentru ei"

Unul dintre elevi a fost deosebit de impresionat de dezastrul din Japonia. La 10 ani, Cătălin Preda este obişnuit cu greutăţile. Face naveta zilnic, 7 kilometri până la şcoală. Vine dintr-o fermă, Partizanu, de pe lângă Castelu şi vrea să se facă poliţist.

Cătălin Preda a dat startul campaniei care a cuprins tot oraşul. Foto: Liliana Manolachi

image

În pauza anterioară orei de geografie, copiii de-abia primiseră gustarea. Cătălin a gândit cu voce tare. I-a spus învăţătoarei că micuţilor japonezi le este cu siguranţă frig şi foame. „Doamnă, eu îmi cedez mărul pentru ei", a spus băiatul.

„Imediat, ceilalţi copii s-au oferit să le trimită eugenii, iaurt şi ce altceva credeau ei că ar ajuta", spune Liliana Manolachi. Învăţătoarea a sunat la Ambasada Japoniei din România, unde s-a interesat cum ar putea să ajute. „De acolo m-au îndrumat la Crucea Roşie. Am luat legătura cu directorul filialei Constanţa şi am făcut primii paşi pentru demararea campaniei umanitare", a explicat Liliana Manolachi.

Donaţiile sunt strânse în urma lucrată de copii. Foto: Liliana Manolachi

image

De la reprezentanţii Crucii Roşii a aflat despre donaţiile pe care le-ar putea face pentru a-i ajuta pe japonezii loviţi. „Cei de la şcoala Lucian Grigorescu din Medgidia au demarat o campanie pentru a-i ajuta pe copiii niponi. Noi ţinem legătura cu societatea de Cruce Roşie din Japonia. Donaţiile strânse vor ajunge la copiii năpăstuiţi", a declarat psihologul Carmen Lungu, directorul filialei constănţene a Crucii Roşii.

Ajutor de la Poliţia Locală

Iniţiativei elevilor s-au alăturat şi cei pe urmele cărora vrea să calce Cătălin: poliţiştii din Medgidia. „Vrem şi noi să dăm o mână de ajutor copiilor din Japonia, care au fost loviţi de dezastru", a declarat Romică Ceaucă, şeful Poliţiei Locale Medgidia.

Donaţiile sunt colectate într-o cutie pe care elevii au lipit desene făcute de ei. Atent învelită în colile colorate, cutia ajunge la fiecare dintre cei care vor să ajute. „Copiii vor să facă un gest frumos pentru alţi copii. Părinţii s-au alăturat şi ei cauzei şi donează fiecare cât vrea", explică profesoara de română Mihaela Flueraşu (33 de ani).

Proiectul demarat ieri se desfăşoară până la 1 aprilie, când o comisie formată din copii, părinţi şi profesori va contabiliza suma strânsă din donaţii. Banii vor fi depuşi în conturile deschise de Crucea Roşie Română.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite