După modelul „Băhăian“, un fost poliţist de frontieră a dat un bum de 650.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul om al legii şi doi complici au fost prinşi aseară de poliţişti şi mascaţi, în urma unei acţiuni spectaculoase a poliţiştilor din cinci judeţe. Cei trei închiriau utilaje de la firme din toată ţara pe care apoi le vindeau.

Update ora 14.50 Fostul poliţist Silviu Corbeanu a fost angajat al Inspectoratul Judeţean de Poliţie de Frontieră Constanţa până la începutul anului 2003. Corbeanu a avansat de la gradul de sergent la cel de ofiţer în cei şase ani în care a purtat uniformă. În urmă cu şapte ani, Silviu Corbeanu şi-a dat demisia.

Update ora 14.15
Oancea a fost prins aseară în flagrant în timp ce îi dădea lui Cobeanu alţi 4.600 de euro şi 11.400 de lei. Bărbaţii au fost opriţi în trafic de poliţişti şi de luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă.

„Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave“. Prejudiciul a fost stabilit la 120.000 euro“, a declarat Bogdan Pădureanu, reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

Şeful de post al poliţiei din Deleni a refuzat mită de 500 de lei


Ancheta este în plină desfăşurare, iar totalul prejudiciului produs firmelor se pare că este mult mai mare. Surse neoficiale spun ca ar fi vorba chiar de 650.000 de euro.

UPDATE ora 13.55
Pentru a-i prinde pe cei trei suspecţi a fost nevoie de o operaţiune comună a poliţiştilor din judeţele Constantaţa, Bacău, Iaşi, Neamţ şi Galaţi.

Fostul poliţist de frontieră Silviu Corbeanu, Silviu-Claudiu Mihai şi Oancea Vasile au fost prinşi aseară, în jurul orei 19.45.

Susţinând că au de efectuat mai multe lucrări în judeţul Constanţa, Mihai şi Corbeanu au închiriat două utilaje de la o firmă din Galaţi. Azi-noapte, excavatoarele urmau să-i fie vândute lui Oancea, contra sumei de 9000 euro şi a unui autoturism.


Suspecţii au fost prinşi aseară pe drumul ce leagă Hârşova de Constanţa, la bordul unui TIR în care erau încărcate două dintre utilajele de pe urma cărora obţinea profit.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite