Constanta: Dumitru Micu, în slujba sportului pe apă

Iahtingul este o îndeletnicire în familia Micu. Soţia profesorului-instructor este antrenoare, iar fiul îl ajută pentru ca elevii să fie cei mai buni.

S-a dedicat iahtingului, o meserie potrivită la malul mării, însă orice luciu de apă întins este o nouă provocare. Fost sportiv de performanţă, Dumitru Micu are în spate generaţii de elevii pe care i-a învăţat cum să conducă o ambarcaţiune, dar mai ales cum să fie stăpânul ei şi al întinderilor de apă.

Şi-a început cariera ca profesor de educaţie fizică, iar în 1978 a devenit antrenor de iahting şi a mers mai departe până acum când împlineşte 60 de ani. Vorbeşte cu patos şi pe nerăsuflate despre ceea ce face, semn că îi place chiar dacă a fost apoi „părăsit“ de ucenicii săi ajunşi la facultăţi de medicină, inginerie sau economie. Le-a insuflat însă dragostea de a naviga şi competiţiile câştigate i-au făcut pe mulţi să ajungă studenţi la Academia Navală Mircea cel Bătrân sau Universitatea Maritimă Constanţa.

Dorinţa de cunoaştere

Cum a picat în pasiunea iahtingului pare o poveste simplă. „Sunt locuitor al oraşului de la mare şi băieţii merg să înoate şi am început cu teribilismul specific vârstei de a merge în larg cât mai departe... te duci... te duci“, spune profesorul Micu. În timp ce înota odată pe lac, a observat iolele şi curiozitatea a apărut, a fost ceva de genul „ia-mă şi pe mine, nene“. După ce a terminat liceul, l-a avut mentor pe profesorul Ion Ciulianu, cel care l-a iniţiat în iahting, iar timpul l-a găsit apoi ca antrenor la Clubul Electrica. Au urmat concursuri locale şi naţionale care i-au adus premii. A fost şi la competiţii internaţinale unde a ocupat locuri fruntaşe, dar nu podiumului, dar „important este să participi“.

Nu se mai sperie de furtună

„Mersul“ la cârmă pe apă l-a întărit, iar o furtună puternică nu îl mai sperie. „E ceva obişnuit. Ajungi să ai stăpânire de sine şi ştii ce ai de făcut pentru redresarea bărcii şi trebuie să faci răsturnări controlate pentru a continua cursa, pentru a întrece adversarul şi de a câştiga“, mărturiseşte Dumitru Dima.

Compară competiţia pe apă cu un şah aplicat. Nimeni nu s-a născut învăţat, ceea ce l-a făcut să se priceapă şi cum se construieşte o ambarcaţiune şi cum se repară. În biroul său de la Şcoala nr. 27 are o maşină de cusut pe care o foloseşte la repararea velelor. „Cusătura este în zig-zag pentru o rezistenţă mai mare. Croiala e importantă şi trebuie să realizezi o curbură pentru ca atunci când vine vântul puternic, ambarcaţiunea să aibă propulsie cu viteză“, se destăinuie profesorul Micu.

Pe fiul său Alexandru, acum asistent universitar, l-a învăţat de la vârsta de trei ani, secretele iahtingului şi întâmplările din trecut sunt mai vii ca niciodată. Copilul său de numai câţiva anişori era văzut într-o barcă de pe mal doar după pălăriuţă, iar când a crescut a înotat trei kilometri ca să se salveze.