Drumurile spre litoral sunt în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ieşirea din Constanţa spre Cumpăna se face o bretea menită să descongestioneze traficul, iar la Eforie se amenajează o bandă de circulaţie. Prima lucrare trebuie să fie finalizată până la 1 Mai, iar cea de-a doua - până la începerea verii.

În iarna 2009, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa a început mai multe lucrări de amenajare a drumurilor care duc spre sudul litoralului. Lucrările sunt menite să descongestioneze traficul către staţiunile din sud, mai ales în zonele unde acesta se strangulează.

O primă lucrare este cea de la intersecţia spre Cumpăna, la ieşire din municipiu, ce urmează să fie finalizată în cel mai scurt timp. „Sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să finalizăm lucrarea. Oricum, pentru minivacanţa de 1 Mai, traficul nu va avea de suferit din cauza lucrărilor, iar acest lucru este valabil şi pe lucrările la trama stradală de la DN39 până la Agigea, dar şi pentru lucrările de lărgire a variantei Eforie“, a declarat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Ibram Aidân.

Sensul giratoriu provizoriu, amenajat din separatoare rutiere din plastic, montat la intersecţia de la ieşirea din oraş spre Mangalia, va fi înlocuit cu unul similar celor din oraş. Motivul pentru care giratoriul a fost amenajat a fost pentru a preveni accidentele numeroase petrecute în această intersecţie. Cei care veneau dinpre Cumpăna au o mai bună vizibilitate către Constanţa, nu şi spre DN39, mai ales în sezonul estival, când traficul este foarte aglomerat.

Bandă reversibilă la Eforie

Pentru descongestionarea traficului aglomerat de pe DN 39 Constanţa - Mangalia, la intrare în oraşul Eforie, soluţia găsită de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa pe perioada sezonului estival este aceea de a mai construi o bandă de mers. Astfel, banda de circulaţie din mijloc va fi reversibilă: vineri se va merge pe ea spre sudul litoralului, iar duminica - retur. Aidân Ibram a declarat că această bandă va fi utilizată doar în perioadele de vârf, pentru a nu crea dispute între participanţii la trafic.

Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la aproximativ 110.000 de lei, cu bani de la bugetul statului şi vor fi finalizate până la începerea sezonului estival. Mai mult, utilajele nu vor staţiona pe carosabil în timpul orelor de trafic.

Lucrări în judeţ

DN39 nu este singura arteră pe care se lucrează în momentul de faţă. „Muncitorii noştri desfăşoară lucrări şi pe porţiunea de DN39 cuprinsă între Constanţa şi Agigea, dar şi pe Podul de la Giurgeni - Vadu Oii, Podul Mixt de la Cernavodă şi pe DN22C spre Tulcea. De asemenea, pe DN2A spre Hârşova se lucrează la podeţe, destul de multe la număr. Această lucrare nu va fi finalizată în acest an deoarece avem un dezavantaj: nu putem lucra pe perioada sezonului estival, când traficul este foarte aglomerat“, a mai spus directorul DRDP Constanţa.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

image
Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite