Constanţa: Două sportive, spulberate de pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două atlete de la Clubul sportiv Farul au fost spulberate, aseară, de pe o trecere de pietoni de pe bulevardul IC Brătianu, în apropiere de sediul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis.

Oamenii legii spun că la volanul maşinii se afla Iulian Moise, de 35 de ani, din Constanţa. Maşina sa, înmatriculată CT 20 WID, era exploatată la maximum de şoferul îndrăgostit de viteză. La testarea şoferului cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Sosite la locul accidentului, rudele fetelor lovite de maşină au tăbărât pe şoferul vinovat şi au început să-l lovească, şoferul fiind salvat de câţiva jandarmi aflaţi în zonă.

Viaţă curmată

Una dintre fete, Lisa Maria Ţeicar a suferit răni foarte grave, iar azi-noapte, în jurul orei 1.00, a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Fata se antrena la Clubul Sportiv Farul, dar nu era încă legitimată. „A început să vină la club anul trecut în primăvară şi plăcea sportul“, a declarat antrenoarea tinerei, profesoara Evelina Lisenco.

Martorii povestesc că victima era însoţită de două prietene, una dintre ele, Nicoleta Lungu, legitimată la CS Farul. „O sportivă care promite. Are câteva succese, dar la competiţii interjudeţene. Chiar în acest weekend urma să participăm la o competiţie la Călăraşi“, a declarat Evelina Lisenco. Antrenoarea spune că Nicoleta are o fractură de gambă, care se poate repara în urma imobilizării în ghips. Mai rău este că tânăra a suferit o lovitură la cap în urma căreia şi-a pierdut memoria, dar că medicii dau asigurări că în două săptămâni îli va reveni.

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa spun că Moise va fi cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite