Constanţa: Două treimi dintre cadrele medicale sunt în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Două treimi dintre cadrele medicale sunt în grevă
Constanţa: Două treimi dintre cadrele medicale sunt în grevă

La Constanţa, trei sferturi dintre profesori şi două treimi dintre cadrele medicale au intrat în grevă. Lor li s-au alăturat toţi bugetarii din instituţiile de stat.

Cadrele din unităţile medicale din judeţ au intrat în grevă, doar o treime dintre medici şi asistenţii medicali asigurând urgenţele. De asemenea, în timpul protestului, Ambulanţa şi Secţia de Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa lucrează în program normal. Sunt tratate urgenţele şi pacienţii cu boli acute.

Poliţiştii constănţeni îşi vor desfăşura activitatea în mod normal, dar, în semn de solidaritate cu celelalte federaţii sindicale bugetare, vor purta banderole albe.

Protestatarii cer renunţarea de către Guvern la angajarea răspunderii în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; renegocierea Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi supunerea sa dezbaterii camerelor Parlamentului României; stoparea disponibilizărilor în sectorul bugetar; neacceptarea concediului fără plată forţat.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite