Constanta: Mazăre: Fostul director de la Dobrogea Litoral este o muhaia
0Primarul Constanţei, Radu Mazăre a declarat astăzi că atitudinea fostului şef al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral Constanţa, Laurenţiu Marin care a fost înlocuit din funcţie a fost una nepotrivită atunci când a făcut scandal la instalarea noului director. Citeşte şi: Constanta: Mazăre despre anchetele procurorilor DNA: „Canci!“
„Nu mi s-a părut o atitudine bărbătească. N-ar fi trebuit să se comporte aşa. Eu i-am comunicat un lucru, el a făcut altceva. Când se va mai pune problema unei noi numiri mă voi mai gândi“, a declarat astăzi edilul.
El a adăugat că acesta ar fi trebuit să plece fără să facă tărăboi. „Eu i-am spus să fie bărbat şi să-şi ia catrafusele şi el a fost o muhaia (n.r. MUHAIÁ, muhaiele, s.f. (Turcism înv.; astăzi fam.) prost, fraier; hahaleră.– Din tc. mühayye „pregătit“, „gata“, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române) şi l-au dat afară pe uşă, prin fund“.
Aflat în concediu medical, fostul şef al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral Constanţa, Laurenţiu Marin a fost înlocuit ieri din funcţie, locul său fiind luat de Marin Mitrea. Demiterea lui Marin s-a lăsat cu scandal la sediul instituţiei, managerul aflând de la subordonaţii săi ce i se pregăteşte.