EXCLUSIV Descoperire macabră în acceleratul de Mangalia: o geantă cu un bebeluş mort!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O descoperire cumplită a fost făcută în urmă cu puţin timp în acceleratul Arad-Mangalia. Poliţiştii şi procurorii cercetează acum trenul în speranţa că vor afla ce anume s-a întâmplat.

Surse din anchetă au spus că bebeluşul a fost descoperit într-o geantă abandonată în grupul sanitar al trenului.

Update Anchetatorii au spus că este vorba despre cadavrul unui băieţel cel mai probabil mort de câteva zile, pentru că este în stare avansată de putrefacţie. Corpul a fost dus la Morga Spitalului din Mangalia pentru a fi efectuată necropsia. Rezultatele expertizei vor fi comunicate în cursul zilei de mâine.

Update Bebeluşul a fost găsit din întâmplare de o persoană care a fost curioasă să vadă ce este în geanta abandonată îngrupul sanitar. Când a văzut că în interior se află un nou-născut mort a sunat la Poliţie. „Trebuie să vedem dacă s-a născut viu sau nu, ca să ştim dacă avem de-a face cu o pruncucidere. Tot ceea ce putem spune la acest moment este că avea cordonul ombilical rupt, deci a fost o naştere neasistată“, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Trenul în care s-a făcut macabra descoperire este acceleratul Arad - Mangalia cu numărul 12822. Acceleratul parcurge peste 800 de kilometri. Trenul pleacă din Arad la 18.45 şi ajunge în Mangalia la 10.50.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite