De sâmbătă se va circula pe Autostrada Soarelui până la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui este aglomerată în special în wekeend.
Autostrada Soarelui este aglomerată în special în wekeend.

Termenul limită dat de ministrul Transporturilor Anca Boagiu pentru terminarea lucrărilor la Autostrada Soarelui şi Varianta de Ocolire a Constanţei, de la Murfatlar la Constanţa nu a fost încă amânat. Aşadar, de sâmbătă, turiştii care merg în staţiunile din sudul litoralului nu vor mai fi nevoiţi să străbată oraşul.

Lucările sunt aproape finalizate şi se va putea circula numai pe câte un fir. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale spun că inaugurarea se va face vineri, la o oră ce urmează să fie stabilite ulterior, iar recepţia lucrărilor se va face anul viitor.

Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a efectuat mai multe vizite, în ultimele luni, la şantierele Autostrăzii Soarelui şi Variantei de ocolire a Municipiului Constanţa (Constanţa By-pass) şi s-a arătat mulţumită de felul în care au decurs lucrările, afirmând că totul are loc aşa cum este prevăzut în grafic.

Deja, la ieşire din oraşul Constanţa spre Valu lui Traian a fost redirecţionată circulaţia vehiculelor pe vechiul drum, care trece pe sub podul ce formează nodul rutier al variantei de ocolire, în apropiere de intersecţia cu A2.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite