Constanţa: Sindicaliştii din Poliţie cer desfiinţarea DGA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor aduc acuze grave ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi a procurorilor constănţeni. „Grupări de incompetenţi şi structuri ahtiate după imagine“, aceasta a fost caracterizarea făcută de sindicalişti asupra celor două instituţii.

La nici mai puţin de 24 de ore de la punerea în libertate a celor 14 persoane reţinute în cazul agenţilor de la Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa, sindicaliştii au iesit la rampă. Ei acuză ofiţerii DGA şi procurorii că au încălcat grav drepturile poliţiştilor.

„O să facem o plângere către Consiliul Superior al Magistraturii pentru a semnala modalitatea în care a acţionat procurorul Zarafina Puiu şi a celorlalţi procurori care nu au făcut altceva decât să legalizeze ilegalităţile Direcţiei Generale Anticorupţie. Am cerut de foarte multe ori desfiinţarea acestei direcţii pentru că nu îşi justifică activitatea. Se află aici foarte mulţi incompetenţi care au urmărit doar salariile şi primele foarte mari. Mai mult, prin rezoluţia dată publicităţii de procurori, au fost expuse toate datele agenţilor care au fost implicaţi în acest dosar. Noi nu ne solidarizăm cu cei care fac infracţiuni, dar trebuie respectată legea, procedurile legale, drepturile omului şi prezumţia de nevinovăţie. Mai mult, vom face plângere împotriva DGA şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa  pentru a fi sancţionate aceste abuzuri“, a declarat Toader Paraschiv, secretar general Sindicatul Naţional al Poliţiştilor.

Poliţişti fără telefoane mobile

Contraatacul asupra structurii DGA de la Constanţa nu s-a oprit doar la nivelul criticilor şi ameninţărilor. Astfel, sindicaliştii spun că le pregătesc anchetatorilor mai multe surprize. „Poliţiştii constănţeni au suferit foarte mult în urma DGA. Strigător la cer este cazul unei soţii însărcinată în luna a opta care a rămas acasă fără bani şi medicamente. O să cerem demisia şefului DGA Constanţa, Camil Manea, şi cel al DGIPI Constanţa. O să vorbesc mâine cu cei 3.000 de poliţişti din sindicat şi o să propun să renunţăm la telefoanele personale, să vedem ce o să mai asculte. După ce că ne plătim abonamentele din buzunar, ei, tot din banii noştri, ne ascultă convorbirile, iar apoi fabrică dosare“, susţine reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual Constanţa, subinspector George Caraivan.

DGA-ul şi Parchetul rămân pe poziţie

Cele două instituţii acuzate de sindicalişti s-au ferit să răspundă cu aceleaşi acuze. „Sunt doar nişte păreri personale, însă ar fi trebuit să fie mai rezervat. Poată să zică orice, acum toată lumea este înflăcărată. Nu a fost niciun poliţist care să nege acuzaţiile primite.

La descindere, din punctul meu de vedere, totul a fost conform normelor, avem totul filmat, şi nu a fost nimeni bruscat. Dacă făceam flagrant delict prindeam doar unul sau doi poliţişti, aşa am reuşit să îi prindem pe toţi“, a declarat Camil Manea, şeful DGA Constanţa. Situaţia a fost privită din aceeaşi direcţie şi de conducerea Parchetului. „Dreptul la petiţie este garantat de constituţie, astfel că poliţiştii pot să facă plângere, este democraţie. Fiecare reacţionează cum consideră. Noi ne-am făcut meseria“, a menţionat Adina Florea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite