Constanţa: Cea mai mare plăcintă dobrogeană, la Cumpăna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Cea mai mare plăcintă dobrogeană, la Cumpăna
Constanţa: Cea mai mare plăcintă dobrogeană, la Cumpăna

Cumpănenii au înfruntat ieri stropii răzleţi de ploaie şi vântul pentru a degusta cea mai mare plăcintă dobrogeană. Pe lângă atmosfera creată de recitalurile ansamblurilor folclorice din judeţele Maramureş, Bacău, Olt, Vaslui, Mehedinţi, Botoşani, Suceava şi Constanţa, cumpănenii s-au înfruptat din mici, pastramă la grătar şi la ceaun şi bere.

Punctul de rezistenţă al Zilelor Comunei Cumpăna şi Zilei Recoltei 2009 l-a constituit prezentarea şi degustarea celei mai mari plăcinte dobrogene din întreaga regiune.

Desertul a fost aşteptat cu mare nerăbdare de localnici, fiind nevoie de forţele de ordine să îi ţină la o distanţă minimă de masa cu bunătatea dobrogeană aşezată în tăvi pe o lungime de 20 de metri şi lată de jumătate de metru. A ajuns pentru toţi cei prezenţi la eveniment. „Nu este o noutate la noi, în Cumpăna. Este a treia ediţie când organizatorii fac o plăcintă aşa de mare. În 2007 a avut 10 metri, anul trecut - 15 metri, iar acum 20 de metri“, a declarat Daniela Spătaru, şeful Direcţiei de Cultură din Primăria Cumpăna.

La mai mare

Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a dat asigurări că în fiecare an va încerca să depăşească propriul record din anul precedent, oferind localnicilor preparate din ce în ce mai mari.

Plăcinta oferită în acest an la Ziua Recoltei a avut 20 de metri lungime, 185 de kilograme şi a fost preparată la un laborator privat din localitate.

Ziua Recoltei de la Cumpăna, manifestare care s-a încheiat aseară, a reunit producători agricoli din tot judeţul Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite