Cum să te dai rudă cu preşedintele şi să nu păţeşti nimic! Vezi aici ce spune familia Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniela Alexandra Zanfirescu a reuşit să ajungă pe scena Galei „Zece pentru România“
Daniela Alexandra Zanfirescu a reuşit să ajungă pe scena Galei „Zece pentru România“

Daniela Alexandra Zanfirescu, femeia care susţine că este verişoara preşedintelui Băsescu, a scăpat fără nici o sancţiune în urma incidentului din seara de 15 decembrie, când a ridicat, în numele lui Traian Băsescu, un trofeu decernat în cadrul galei „Zece pentru România“.

Chiar dacă este nu este pentru prima dată când susţine că este verişoara şefului statului, fosta profesoară de muzică a scăpat doar cu o vizită la Secţia 23 de Poliţie. „Doamna în cauză a fost legitimată, s-a stabilit că şi-a declinat identitatea reală. Jandarmii au escortat-o acasă“, au precizat surse din Poliţie. Anchetatorii au spus că Daniela Alexandra Zanfirescu nu poate fi învinuită de declinare de calităţi oficiale, pentru că şi-a folosit numele real.Singura consecinţă a fost reacţia venită din partea consilierului prezidenţial Sebastian Lazaroiu, care a declarat că femeia este o impostoare. 

Citiţi şi:

O falsă verişoară i-a înşfăcat premiul lui Băsescu la „Zece pentru România"


„Nu este singurul caz“

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a spus că incidentul în care a fost implicată fosta profesoară nu este un caz singular. „Ce, este singura care ne foloseşte numele? Sunt mai mulţi! Unde am ajunge dacă i-am da în judecată pe toţi?“, a spus fratele preşedintelui, mai mult amuzat decât supărat din cauza acestui incident.



Întrebat dacă nu se teme că impostorii ar putea folosi numele familiei Băsescu pentru a obţine avantaje materiale, Mircea Băsescu a afirmat că acest lucru deja s-a întâmplat. „Toţi o fac ca să obţină foloase. Sunt mai multe cazuri. Iar de femeia asta nu am auzit niciodată“, a adăugat el. 

image



Daniela Alexandra Zanfirescu s-a folosit de prezenţa ei la moartea mamei lui Traian Băsescu pentru a legitima legătura de rudenie pe care o invocă cu şeful statului şi pentru a putea ridica trofeul. Imaginile surprinse de reporterii „Adevărul de Seară“ Constanţa o înfăţişează, în imediata apropiere a sicriului Elenei Băsescu, „tuşica“ aşa cum o numeşte fosta profesoară, pe perioada întregii ceremonii.

image
Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite