Crucea Roşie Constanţa organizează cursuri de infirmieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care doresc să se înscrie la cursurile de infirmiere şi surori voluntare de Cruce Roşie trebuie să fie absolvenţi de gimnaziui cel puţin şi să aibă minimum 18 ani. tariful este de 600 de lei, iar cursurile se desfăşoară pe durata a 3 luni.

Pentru a te înscrie la cursurile organizate de Crucea Roşie trebuie să ataşezi la dosar o cerere de înscriere, un CV, o adevernţă medicală din care să reiasă că eşti apt pentru curs, de o copie după certificatul de naştere, de căsătorie (dacă este cazul), după cartea de identitate. Mai trebuie să ataşezi o copie legalizată după actul de studii al ultimei şcoli absolvite.

Costul total al cursului este de 600 de lei, din care 10 reprezintă taxa de înscriere. Durata cursului este de 3 luni, iar data limită pînă la care se pot face înscrieri este 15 septembrie. Cursul se poate achita şi în două rate şi este acreditat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
La final, abolvenţilor li se oferă două diplome, de infirmieră şi de soră voluntară de Cruce Roşie. Prima este recunoscută în ţară, iar a doua în străinătate.

Înscrierile se fac la sediul filialei de Cruce Roşie, din strada Constantin Brătescu nr.71.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite