Constanta: Litoral 2009/Andreea Cristina Dragu este colecţionară de trofee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Litoral 2009/Andreea Cristina Dragu este colecţionară de trofee
Constanta: Litoral 2009/Andreea Cristina Dragu este colecţionară de trofee

Andreea are în palmares zeci de participări la concursuri de muzică şi numeroase premii. Niciodată nu are emoţii atunci când este pe scenă. Acum, Andreea se pregăteşte să urmeze şi cursuri de actorie

Andreea îşi aminteşte foarte bine că muzica o fascina de când avea doar câţiva anişori. Pornea televizorul şi cânta în acelaşi timp cu artiştii ei preferaţi. Părinţii au observat că fetiţa e talentată, aşa că au decis să-i alimenteze dragostea pentru muzică şi au înscris-o la Şcoala Populară de Arte.

Avea doar şase ani când a urcat pe scena Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia Copiilor“. Tot în 2005, a absolvit cursurile taberei muzicale de vară Concertino, cu profesorii Dumitru Lupu şi Ileana Şipoteanu. De atunci au trecut patru ani, iar Andreea a strâns zeci de participări la festivaluri de muzică, dar şi multe premii.

Un palmares bogat

În 2006, a obţinut premii speciale la concursul de muzică Popstar, la festivalul Steluţele Mării, desfăşurat la Constanţa, şi la Mamaia Copiilor. În acelaşi an a urcat pe scena Festivalului „Remember Dan Spătaru“.

Are în palmares mai multe premii I - la Festivalul „Mlădiţe Dunărene“ de la Hârşova, în 2008 şi 2009, la Festivalul „Steaua Dunării“ de la Cernavodă, şi la „Corala 2008“. De asemenea, a luat premiul III la festivalul Portativul Speranţei, dar şi la Fest Remember 2008,  la Constanţa.

Andreea a mai urcat şi pe scena Festivalului „Cerbul Copiilor“ de la Slănic Moldova, a Festivalului „Steluţele Mării“ de la Galaţi, unde a obţinut şi trofeul pentru grupa de vârstă 6 şi 11 ani, dar şi pe scena Festivalului Tinereţii de la Costineşti, din 2008. Lista poate continua.

Artă şi actorie

Cel mai mult ţine la trofeul Blaxy Girls pentru cea mai bună interpretă. „Îmi plac foarte mult fetele de la Blaxy“, mărturiseşte Andreea.

Cea mai recentă participare este legată de Festivalul Mamaia Copiilor, secţiunea Creaţie. Pentru că îşi doreşte să fie un artist complet, Andreea spune că se pregăteşte să urmeze şi cursuri de actorie.

De altfel, ea deja are experienţă. În 2006, a jucat un rol episodic în filmul „Peştele verde“, realizat de Dumitru Lupu. Vrea să devină o artistă de succes, iar modelul ei este actriţa şi cântăreaţa americană Miley Cyrus.

 În timpul liber, îi place să meargă în parc cu prietenele ei. Când este singură acasă, dă concerte. „Întotdeauna mi-am imaginat că patul este publicul meu şi, bineînţeles că scena pe care sunt are şi efecte speciale“, mărturiseşte tânăra artistă.

În afară de Miley Cyrus,mai ascultă Hi - Q, DJ Layla, Pussycat Dolls, Lady GaGa. Le ştie melodiile pe de rost.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite