Copilul înecat la Costineşti văzuse marea pentru prima dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Duţă era unul dintre elevii eminenţi ai Şcolii Lipăneşti din Prahova şi fusese ales să vină în tabără fiindcă provenea dintr-o familie cu dificultăţi materiale.

Băiatul de 14 ani trăia împreună cu mama sa, tatăl vitreg şi cei doi fraţi din a doua căsătorie, în două camere, într-o casă aflată în construcţie. Din păcate, pentru Cosmin, prima tabără a fost şi ultima.

Trupul copilului înecat la Costineşti a fost adus la mal

Cosmin Florian Duţă a venit la mare pe 31 august, împreună cu un grup de 50 de copii. Însoţiţi de cinci profesori supraveghetori, micuţii erau cazaţi la complexul DVG, din staţiunea Costineşti. Duminică, în jurul orei 14.00, băiatul, împreună cu trei colegi, au ieşit din complex şi au fugit să facă baie în mare. Cosmin nu a mai ieşit la suprafaţă.

Selectat pentru tabără

Pentru că provenea dintr-o familie fără posibilităţi materiale, Cosmin a fost selectat de Primărie să plece într-o tabără socială organizată de Direcţia Judeţeană pentru Tineret (DJT).

image

„Mama se află în concediu de creştere a copilului, iar tatăl este şomer. Cosmin a fost ales, alături de alţi patru copii din comună, să plece într-o tabără organizată de Direcţia Judeţeană de Tineret, fără să suporte nicio cheltuială", a declarat Viorel Nica, primarul din Lipăneşti. Cei 50 de copii care au plecat în tabără pe 31 august ar fi trebuit să se întoarcă în cursul zilei de ieri.

Mama a leşinat la aflarea veştii

Părinţii au primit vestea chiar de pe telefonul lui Cosmin. „Imediat ce s-a întâmplat tragedia, cei din tabără au sunat familia pe numerele pe care le-au găsit în agenda telefonului. Mama copilului a leşinat când a auzit. A trebuit să chemăm salvarea", a mai spus primarul Viorel Nica.

Tatăl a plecat de urgenţă la Constanţa pentru a-şi recupera copilul, iar mama a rămas acasă să aibă grijă de cei doi frăţiori ai lui Cosmin de doi şi respectiv cinci ani. De când a auzit ce i s-a întâmplat băiatului ei, Mariana Duţă nu vrea să mai iasă din casă şi plânge întruna.

image

„Nici nu poate să mai vorbească de supărată ce este. S-a întâmplat o nenorocire. Cosmin era un băiat cuminte, premiant, n-a jignit niciodată pe nimeni. El nu ştia ce înseamnă discotecă, bar, învăţa mereu. Era prima tabără în care mergea", a spus, cu lacrimi în ochi, Ion Iordache, un prieten de-al familiei.

Vecinii spun că băiatul era respectuos, cuminte şi nu înţeleg cum de i s-a întâmplat aşa ceva. „Era un băiat cuminte, nici măcar nu ieşea pe stradă cu băieţii şi fetele. Stătea tot timpul în casă şi învăţa. Parcă este blestemată casa asta. Au mai murit în ea doi unchi tineri de-ai copilului şi bunicii acestuia", spune Anişoara Mihai, o vecină de-a familiei Duţă.

Au plecat pe ascuns

Şi directoarea şcolii unde băiatul învăţa, Luciana Nica, a rămas surprinsă de tragedia care s-a abătut asupra familiei: „A terminat clasa a VII-a cu media 9,11. Probabil că a fost influenţat de alţi colegi să se aventureze. Toţi profesorii şi colegii de clasă sunt alături de familie, încercăm să ajutăm şi noi cum putem astfel încât să treacă mai uşor peste acest moment".

Grupul de copii din Lipăneşti era însoţit de Andreea Negoiţă, angajată în cadrul Primăriei Măgurele. „Celelalte însoţitoare mi-au spus că elevii au plecat pur şi simplu fără să anunţe, aceştia recunoscând, ulterior, că s-au dus de capul lor. Andreea Negoiţă, săraca, este terminată", a declarat Ciprian Oprica, director Direcţia Judeţeană pentru Tineret Prahova.

Din clasă, prin tribunale

A trecut mai bine de un an de când neglijenţa profesoarei Elisabetei Mincior a dus la decesul a doi elevi din comuna ieşeană Coropceni. Deşi trebuia să supravegheze numai şase copii în tabăra organizată anul trecut la Eforie Sud, profesoara a preferat să fotografieze un castel de nisip.

Ea i-a pierdut din atenţie pe Mirel Enache (14 ani) şi Andrei Roşu (13 ani), care vroiau să intre în mare. Din cauza apelor agitate, cei doi copii au fost înghiţiţi de valuri. La câteva săptămâni de la tragedie, Elisabeta Mincior s-a transferat de la şcoala din Coropceni la Grupul Şcolar Radu Cernătescu din municipiul Iaşi.

În urma anchetei, Inspectoratul Şcolar Judeţean a exclus-o pe Mincior din post, dar ea a atacat decizia în instanţă. Chiar şi aşa, Mincior şi-a pierdut postul de titular, devenind suplinitor. Deşi a avut dreptul de a da examen pentru titularizare în această vară, profesoara nu s-a prezentat la probe. Elisabeta Mincior e cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite