Copilul de doi ani din judeţul Constanţa dispărut de acasă a fost găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii constănţeni au reuşit să-l găsească, luni seară, pe copilul în vârstă de doi ani şi cinci luni care dispăruse în cursul dimineţii din satul Tătaru, starea de sănătate a acestuia fiind bună.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, oamenii legii l-au găsit pe băiat în zona localităţii Ovidiu în stare bună şi urmează să-l înapoieze familiei.

În urma primelor investigaţii, oamenii legii au stabilit că băiatul ar fi ajuns acolo după ce a fost luat cu maşina de către concubinul surorii sale, fata respectivă fiind în vârstă de 20 de ani.

În prezent, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale dispariţiei copilului.

Luni, în jurul orei 11.00, poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac au fost sesizaţi prin Serviciul unic de Urgenţă 112 de un membru al unei familii din localitatea Traianu, comuna Săcele, că în urmă cu o jumătate de oră Mihăiţă Alexa, în vârstă de doi ani şi cinci luni a dispărut de la domiciliu, scrie Mediafax.

În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că băiatul era acasă împreună cu mama lui, care mai are un copil sugar, şi, profitând de neatenţia femeii, a ieşit din curtea imobilului amplasat la marginea satului şi care nu are gard împrejmuitor.

În momentul când a constatat lipsa copilului, mama l-a căutat prin împrejurimi şi, văzând că nu îl găseşte, a apelat la ajutorul poliţiştilor.

Din momentul sesizării, oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, au făcut investigaţii specifice în zonă, iar la ora actuală activităţile continuă cu efective mărite formate din poliţişti, jandarmi, lucrători din cadrul Gărzii de Coastă şi voluntari, solicitându-se sprijin şi Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului de Interne pentru găsirea copilului.

Băiatul era îmbrăcat cu un pulover în două culori, roz în zona pieptului şi mâneci de culoare roşie, pe cap avea un fes de culoare roşie, pantalon trening de culoare verde cu dungi laterale de culoare verde închis şi era încălţat cu pantofi sport de culoare maron.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite