Constanţa: Constructorul Autostrăzii Soarelui dă afară angajaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: Constructorul Autostrăzii Soarelui dă afară angajaţii
Constanţa: Constructorul Autostrăzii Soarelui dă afară angajaţii

Abia a câştigat licitaţia pentru construcţia porţiunii de 20 de kilometri Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui, că firma Colas nu mai face faţă crizei. Amenajarea şantierului pentru începerea lucrărilor la tronsonul Cernavodă - Constanţa din Autostrada Soarelui a început de mai bine de o lună.

Constructorul - compania franceză Colas - a început să îşi aducă utilajele de la alte lucrări din ţară pentru a fi pregătit imediat ce primeşte unda verde din partea Guvernului. Startul se lasă aşteptat, iar firma pare să nu mai facă faţă provocărilor crizei financiare.

Vestea că vor construi A2 a fost una menită să aducă bucurie în rândul angajaţilor. Un nou contract înseamnă că aveau de lucru şi, prin urmare, se puteau baza pe un venit sigur. Din păcate, Guvernul amână alocarea banilor pentru ca lucrările să poată începe, iar oamenii s-au trezit acasă cu înştiinţări de disponibilizare din partea angajatorului Colas.

„M-a sunat soţia să îmi spună că am primit acasă o hârtie prin care mi se aduce la cunoştinţă că sunt disponibilizat, în conformitate cu articolul 65, alineatul 1 din Codul Muncii“, a declarat unul dintre muncitorii aflaţi pe şantierul de la Cernavodă, care s-a recomandat Nicu, din Călăraşi.„Spun că au câştigat contractul şi ei fac disponibilizări“, mai spune Nicu.

Articolul invocat de Colas pentru concediere prevede: „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia“.

Nu au mai fost probleme

Muncitorii spun că, până acum, nu au mai avut probleme. „Salariile ne-au fost date la timp şi am primit şi bonuri de masă“, a spus un alt muncitor, Ion, din Buzău.
Cei doi muncitori au rămas pe drumuri. foto: Mihai ciobanu

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite