Constănţeancă reţinută de „mascaţi“ pentru implicare în înşelăciuni pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Constanţa a fost reţinută azi dimineaţă în cadrul unei operaţiuni privind anihilarea unei grupări care se ocupa cu fraudele pe Internet. Acţiunea a vizat Capitala, Constanţa, Tulcea şi Buzău, în total fiind efectuate 12 descinderi.

Acţiunea a fost organizată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman. În urma descinderilor (şapte în Teleorman, două în Bucureşti şi câte una în Constanţa, Tulcea şi Buzău), 10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman pentru audieri. De la domiciliile suspecţilor Din locuinţele membrilor grupării infracţionale, poliţiştii au ridicat aparatură electronică (PC-uri, laptop-uri), telefoane mobile, cartele telefonice, cărţi de credit, 50.000 USD, 500 de euro şi aproape 6.000 de lei.

Cei zece sunt cercetaţi pentru constituire în grup infracţional organizat, înşelăciune şi infracţiuni informatice după ce s-a stabilit că organizau licitaţii false pe Internet, valoarea prejudiciului nefiind încă estimat.

Suspectul reţinut din Constanţa este de fapt o ...suspectă: Ana Maria Popei (24 de ani). „Era mai mult o afacere de familie: tată, fiică, ginere. Tânăra a intrat în grup prin intermediul unei prietene din Bucureşti. Ofereau spre vânzare orice, de la maşini până la motociclete şi bijuterii. Se duceau personal în străinătate să încaseze banii care erau apoi expediaţi prin servicii online în ţară, de unde erau ridicaţi tot de membrii bandei. Era vorba de o grupare închisă“, au precizat surse din anchetă. La domicilui constănţencei poliţiştii nu au găsit bani, însă au ridicat două calculatoare care vor fi verificate.

Reţeaua a operat în perioada 2007-2010.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite