Frâne pe calea ferată Bucureşti-Constanţa: incendii, furturi, întârzieri de până la două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătoria pe ruta Constanţa - Bucureşti, o cursă cu obstacole
Călătoria pe ruta Constanţa - Bucureşti, o cursă cu obstacole

Calea ferată Bucureşti-Constanţa este regulat scena unor incidente ce pot pune în pericol siguranţa călătorilor. Trenurile au întârzieri de până la două ore, făcând astfel ca o călătorie să dureze aproape dublu. „Pentru că fură hoţii componente“ - spune CFR-ul. „Pentru că face CFR-ul lucrări“ - spune Poliţia Transporturi.

O călătorie cu trenul între Bucureşti şi Constanţa trebuie să aibă o durată minimă 2 ore şi 32 de minute, iar durata maximă trebuie să fie de 3 ore şi 3 minute. În realitate, întârzierile sunt atât de frecvente încât fac parte din Mersul Trenurilor.

Cursă cu obstacole

Trenul soseşte la destinaţie cu 45-60-120 minute mai târziu, ajungând ca timpul călătoriei aproape să se dubleze.

„Motivul acestor întârzieri îl constituie furturile repetate pe care le înregistrăm pe linia Bucureşti – Constanţa, ca şi pe Bucureşti – Braşov. Sunt furturi îndeosebi la Constanţa şi la intrare în Bucureşti. Practic, a doua zi după ce înlocuim componentele furate, sunt sustrase din nou. Orice furt înseamnă defecţiunea instalaţiilor şi dereglarea sistemului de dirijare a traficului. Astfel că echipele de intervenţie trebuie să lucreze în paralel la repararea infrastructurii feroviare şi la înlocuirea elementelor sustrase“, explică Oana Brânzan, şeful Biroului Comunicare CFR Infrastuctură.


Poliţia infirmă

Explicaţia celor de la CFR este respinsă de Poliţia Transporturi. „Hoţii nu fură din linia curentă, ci de la liniile industriale cum este Medgidia - Negru Vodă. Acolo avem probleme, nu pe linia Constanţa - Bucureşti. Hoţii acţionează mai degrabă în apropiere de Bucureşti. Ei vor doar aparatură. Ne confruntăm zilnic cu astfel de furturi“, spune comisarul-şef Corneliu Tănase, şeful Poliţiei Transporturi Constanţa, ce răspunde de Regionala sud-est (Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea).

Tănase arată care este motivul principal al întârzierilor uriaşe de pe calea ferată. „Dacă este un motiv pentru care este încetinită circulaţia feroviară, acela îl reprezintă numai lucrările pe care le face CFR-ul pe relaţia Bucureşti – Constanţa“, afirmă comisarul-şef Tănase.


Răspuns final?

„Se fac lucrări la Coridorul pan-european, dar nu afectează circulaţia trenurilor de călători. Lucrările sunt efectuate pe liniile adiacente, la staţii şi substaţii de tracţiune. La staţiile Ciulniţa şi Feteşti se fac lucrări la peroane şi copertine, iar la substaţiile de tracţiune Lehliu şi Feteşti - la liniile de marfă. Lucrările vor asigura viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru cele de marfă“, precizează reprezentanţii CFR.

Lucrările pe secţiunea Ciulniţa - Lehliu – Feteşti sunt prevăzute a fi finalizate în 2013, conform contractului ISPA semnat la finele lui 2006.


Peisaj incendiar

Trenurile de pe relaţia Bucureşti-Constanţa au trecut în noaptea de marţi spre miercuri pe lângă un incendiu ce cuprinsese 5 hectare de vegetaţie uscată de lângă Medgidia.

Galerie foto cu imagini de la fața locului

Click pe imagini pentru galeria foto

Focul a putut fi stins în 3 ore, iar pompierii au fost nevoiţi să meargă la intervenţie pe jos, pentru că autospeciala nu a putut pătrunde pe acel teren situat foarte aproape de calea ferată.

CFR Infrastructură a precizat că incendiul a avut loc la 50 metri de şinele de tren, dar traficul feroviar s-a desfăşurat fără restricţii. (Teo Tucan)



Incendiu la Medgidia, lângă calea ferată București-Constanța Incendiu la Medgidia, lângă calea ferată București-Constanța Incendiu la Medgidia, lângă calea ferată București-Constanța
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite