Minunea Maicii Domnului de la Strunga. Binefăcătoarea misterioasă care i-a luat locul lui Gigi Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bisericuţa mănăstirii Strunga, aflată în satul Răzoare din comuna Oltina, va fi sfinţită sâmbătă, 3 noiembrie, începând cu ora 7.30, de arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie.

Pe locul unde se află construită bisericuța în anul 1836 a existat o casă de rugăciune ridicată din nuiele care, în anul 1934, a fost demolată și construită, pe fundația de piatră existentă, actuala bisericuță a satului.

Semnificația denumirii satului, Strunga, amintește de așezarea înconjurată din trei părți de dealuri ca o strungă de oi, de existența căreia își amintesc bătrânii. În anul 1877 ciobanii bulgari s-au retras în satele apropiate, în locul lor venind tineri din Oltina.

Biserica fostului sat Strunga aparține mănăstirii coordonate de maica stareță Filareta Băltărețu, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Despre maica stareţă se povesteşte, pe site-ul mănăstirii minunea pe care a trăit-o în încercarea de a ridica locaşul de cult de la Strunga.

Minunea Maicii Domnului de la Strunga

„Maica Stareţă a fost invitată la Hram în urmă cu câţiva ani la Mănăstirea Colilia, pe data de 21 noiembrie de Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Dar peste dânsa se abătuse multă întristare şi mâhnire în suflet, deoarece avea datorii mari (suma de 98 de milioane vechi), luase materiale de construcţii pe datorie de la o firmă pentru ridicarea construcţiilor la mănăstire si nu avea cu ce să le platească.

Puţinii bani pe care îi avea aproape că se terminaseră şi maica, auzind că vin la acest Hram mulţi oameni înstăriţi, printre care şi Gigi Becali, a redactat o scrisoare în care şi-a spus ofurile, dorind să o dea acestui om de bună credinţă, pentru că auzise că mai facuse fapte de milostenie şi pentru alte mănăstiri în constructie. Ajungând la această mănăstire şi întâlnindu-se cu părintele Andrei, stareţ la Mănăstirea Dervent, a nădăjduit că poate apela la acesta pentru a înmâna el însuşi scrisoarea către domnul Gigi Becali.



Însă maica nu a mai îndrăznit să apeleze la bunăvoinţa părintelui, deoarece era ocupat in ale slujirii. Cuprinzînd-o deznădejdea, maica s-a retras într-un loc ferit pe iarba uscată şi a început să plângă. Însă Maica Domnului a trimis la dânsa o femeie să-i aline rănile.

Femeia a întrebat: „De ce plângi, măicuţă, nu mai plânge, ce ai păţit?“.

Maica a răspuns: „Plâng, doamnă, că am început lucrările la mănăstire şi am luat materiale pe datorie şi nu am cu ce le plăti“. La care această creştină a zis: „Nu mai plânge, că îţi dau eu banii să plăteşti. Am strânşi 100 de milioane să dau şi eu la o mănăstire, ca să fiu trecută în rândul ctitorilor. I-am spus părintelui Arsenie Papacioc fapta pe care vreau să o fac, iar răspunsul PreaSfinţiei sale a fost că la o zi mare voi întâlni pe cineva si voi dărui aceşti bani“.

Maica s-a cutremurat deodată când a auzit cuvintele femeii şi nu-i venea să creadă ceea ce i se întamplă întrebându-se în sinea sa „de unde are femeia aceasta îmbrăcată sărăcăcios atâţia bani“. Creştina i-a zis maicii să vină în următoarea zi de miercuri la ea acasă să-i ofere banii.

Când maica a ajuns la ea acasă, femeia i-a zis maicii încă din pragul uşii că are un bărbat foarte recalcitrant şi orice va întreba să spună ca el. De ce? Trebuia un motiv ca femeia să poată să-l aducă la masă în bucătărie, deoarece banii sunt cusuţi în salteaua unde doarme el.

„Hai, bărbate, la masă, că avem oaspete de seamă, Maica Stareţă Filareta de la Strunga. Că ne-a binecuvântat Dumnezeu să o trimită în casa noastră, hai să mâncăm cu toţii!“.
„Nu vreau“, răspunse barbatul, „dacă vrei să-mi dai să mănânc, adu-mi la pat“
 „Hai, măi bărbate, nu ţi-e ruşine de maica?“
 „Bine, hai că vin, dar nu pentru tine, ci doar pentru maica.“

Cât a mâncat bărbatul, doamna milostivă a scos banii din saltea şi a făcut semn maicii să nu-i mai dea mare atenţie.

După masă, Stareţa Filareta a primit banii (200 de bancnote de 50 de lei noi, adică 100 de milioane vechi) şi s-a culcat neclintindu-se toată noaptea ca nu cumva să-i cadă banii din trăistuţa călugărească.

A doua zi de dimineaţă i-a mulţumit binefăcătoarei şi a plecat la autogară pentru a lua microbuzul să se întoarcă la mănăstire.

Ajungând la răscrucea dintre şoseaua principală şi drumul care duce la mănăstire, maica a coborât din microbuz şi s-a indreptat către oaza de liniste inchinată Domnului. Pe acest drum pustiu i-au ieşit în cale niste zlătari cu căruţe, care s-au oferit să o ducă la destinaţie. Stareţa, văzându-i, a început să se roage Maicii Domnului, deoarece avea la dânsa în trăistuţa 100 de milioane vechi, ca nu cumva să-i fure. Aceştia s-au oferit să-i dea o bucată de pâine, dar a refuzat de frica ce o cuprinsese deodată.

Şi-a continuat drumul prin pădure şi parcă de nicăieri a auzit un sunet scos de porcii mistreţi din zonă. S-a înspăimântat, şi-a facut cruce, a luat telefonul din a sa trăistuţă şi ca să-i treacă frica l-a sunat pe părintele Stareţ Andrei de la Dervent şi i-a povestit toate cele întâmplate, minunându-l foarte, l-a rugat să stea de vorbă cu dânsa.

Când a ajuns in sfârşit la Sfânta Mănăstire, primul lucru care l-a facut a fost să meargă în bisericuţă şi să mulţumească Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului („precum a făcut samarineanul din pilda celor 10 leproşi, întorcându-se la Hristos să-i mulţumească“) pentru ca I-au fost alături în călătoria sa.

A doua zi a mers la patronul firmei de construcţii, domnul Trifan din localitatea Băneasa, să-i plătească datoria. Povestindu-i cele întâmplate, acesta s-a minunat şi a simţit că veghează asupra Stareţei Fecioara Maria, şi nu i-a mai luat cei 98 de milioane, ci doar 50 de milioane, dar maica i-a lăsat şi partea cealaltă, plătind astfel celelalte materiale pentru ridicarea chiliilor.

Acestea au înflorit deodată din bunăvoinţa acelei doamne cu frica de Dumnezeu şi iată că în ziua de azi, construcţia s-a finalizat şi maicile s-au mutat din casa părăsită în chilii.“

CITIŢI ŞI:

image

Raclă cu Sfinte Moaşte descoperită la biserica Sfântul Dumitru din Constanța

Comoara lui Nicolae Tonitza, ascunsă după straturi de funingine într-o veche biserică a Constanţei GALERIE FOTO

Ei sunt campionii olimpici în sutană. Ascultaţi Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, cea mai bună din lume! FOTO/VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite