Restricție de circulație pe Podul de la Agigea! Se fac lucrări de consolidare, iar traficul greu este interzis. Limită de viteză - 30 km/h

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricție de trafic greu pe podul de la Agigea. Doar autocarele mai au voie să treacă
Restricție de trafic greu pe podul de la Agigea. Doar autocarele mai au voie să treacă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că începând cu data de 26 iulie 2012, ora 18ºº, este restricţionată circulaţia pe DN 39 Constanţa - Mangalia, la poziţia kilometrică 8+988 - POD AGIGEA.

Restricția este valabilă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone, cu excepţia celor care realizează activităţi de transport de persoane.

Viteza maximă de deplasare pentru traficul rutier va fi limitată la 30 km/h.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru executarea lucrărilor de reabilitare a podului, mai exact de consolidare a hobanelor care fac parte din structura de rezistenţă.

În perioada instituirii acestei restricţii, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone se poate desfăşura pe variante ocolitoare.

Pe relaţia Bucureşti - Port Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur:

Ø A2 (Bucureşti - Cernavodă - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 321 (Cobadin - Mereni) - DJ 391 (Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.

Pe relaţia Hârşova (DN 2A) - Tulcea (DN 22) - Port Constanţa Sud - Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur:

Ø A4 (Nod rutier Ovidiu - Nod rutier A4 cu A2) - A2 (Nod rutier A4 cu A2 - Nod rutier Medgidia) - DJ 381 (Nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 321 (Cobadin - Mereni) - DJ 391 (Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite