Agentul şef de penitenciare, prins când lua mită pentru introducerea de telefoane mobile pentru deţinuţi
0Pe data de 8 iunie, agentul şef de penitenciare P. V., angajat al Penitenciarului Poarta Albă, a fost surprins luând mită pentru introducerea de telefoane mobile destinate persoanelor private de libertate din penitenciar.
Funcționarul public cu statut special a fost reţinut pentru 24 de ore.
Acţiunea a fost desfășurată de procurorii din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Constanţa, în colaborare cu conducerea Penitenciarului
Poarta Albă.
În paralel, în cadrul Penitenciarului Poarta Albă se vor efectua
cercetări, urmând a se aplica măsurile prevăzute de lege în astfel de
situații, a spus inspector principal Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt
al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă.