Un om al străzii din Mangalia a fost înjunghiat în zona gâtului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agresorul este tot un om al străzii din localitate. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice într-un bar din Mangalia, după care s-au luat la ceartă. Conflictul a degenerat, unul dintre ei fiind înjunghiat în zona gâtului.

Marţi seară, poliţiştii au fost chemaţi să aplaneze un conflict între doi oameni ai străzii. C. Florin , de 42 ani, din localitate, fusese rănit grav. El avea o plagă tăiată în zona gâtului. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul din Constanţa pentru a primi îngrijiri medicale.
Victima a consumat băuturi alcoolice împreună cu agresorul, într-un bar din zona sensului giratoriu din localitate, iar conflictul a fost unul spontan și a avut loc în imediata apropiere a barului, loc în care agresorul folosind un obiect tăietor înțepător i-a provocat victimei o plagă tăiată în zona gâtului, după care a fugit.
Polițiștii din Mangalia l-au prins pe agresor în mai puţin de o oră.  El este Ș Voinic Mihai, de 35 ani, din aceeași localitate. În funcție de concluziile medico-legale va fi făcută încadrarea juridică exactă a faptei, iar față de suspect să fie facute propunerile legale corespunzătoare.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite