Prima zăpadă, la sfârşitul lui noiembrie. Vezi aici ce temperaturi vom avea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peisaj de basm pe faleza Constanţei
Peisaj de basm pe faleza Constanţei

În prima decadă a lunii noiembrie temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului. Temperaturile medii lunare se situează între 6 şi 8 grade Celsius. Spre sfârşitul lunii însă, apar primii fulgi de zăpadă

Masele de aer reci şi umede ce vin dinspre ocean şi întinsul Câmpiei Ruse influenţează vremea din Dobrogea de sud. În aceste condiţii vremea se menţine închisă în unele zile, iar valorile termice marchează o scădere apreciabilă faţă de luna ce a trecut, a spus Vasile Torică, director Centrul Meteorologic Regional Dobrogea

Cele mai mari temperaturi înregistrate vreodată

În nopţile senine se vor înregistra brumă şi îngheţ la sol.
Temperaturile medii lunare se situează între 6 şi 8 grade Celsius. Destul de rar, în unii ani, datorită invaziilor de aer cald dinspre bazinul Mării Mediterane, s-au înregistrat temperaturi maxime neobişnuite pentru aceasta lună: 27,7 grade Celsius la Adamclisi în anul 1963;  27,0 grade Celsius la Constanţa la 1 noiembrie 2001; 27,5 grade Celsius la Mangalia în 2001.

Siberia din Dobrogea

Dar, tot în luna noiembrie invaziile maselor de aer rece de origine polară şi arctică au produs răciri ale vremii, iar temperaturile minime extreme din aer au înregistrat la Hârşova  -14,3 grade Celsius, în anul 1993, la Medgidia -12,7 grade Celsius, în anul 1973, iar la Adamclisi şi Cernavodă  -12,5 grade Celsius. 

Precipitaţii bogate

Regimul precipitaţiilor înregistrează o creştere faţă de luna precedentă, cantităţile medii lunare sunt cuprinse între 30 şi 40 litri/mp. Această creştere a cantităţilor de precepitaţii este produsă de aportul aerului umed dinspre Marea Mediterană care invadează zonele noastre.
Cele mai mari cantităţi lunare de precipitaţii au fost de  127,7 l/mp, la Mangalia în anul 1975; de 115,5 l/mp, la Constanţa în 1975, şi de 106,2 l/mp la Medgidia  în anul 1966.  
     

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite