Revelionul ne aduce prima zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revelion de poveste la malul mării
Revelion de poveste la malul mării

Iarna pare că nu vrea să vină la malul mării. Temperaturile se menţin, în continuare, ridicate şi doar în ultima zi din an este posibil să avem parte de puţină ninsoare.

Pe 30 decembrie vremea va fi închisă şi sunt condiţii de formare a precipitaţiilor mixte, spune Vasile Torică, directorul Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea. Apare şi pericolul formării de polei. Temperaturile maxime care se vor înregsitra astăzi sunt cuprinse între 3 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între minus 2 grade şi 2 grade Celsius.
Pe 31 decembrie vremea intră într-un proces de răcire. Se vor semnala precipitaţii mixte şi spre seară va ninge. Din păcate, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între minus 3 şi 2 grade Celsius.
În prima zi din 2012 vremea se va ameliora ca aspect. Va apare soarele, iar spre seară va fi ceaţă. Vor fi condiţii de ninsoare slabă. Maxima va urca până la 6 grade Celsius, iar minima va coborî la minus 1 grad Celsius.
Pe 2 ianuarie vremea va fi predominant frumoasă şi în încălzire, însă vor fi condiţii de producere a ceţii. Maxima va urca până la 8 grade Celsius. Pe 3 ianuarie temperatura va urca până la 10 grade Celsius.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite