Mistreţii braconaţi ajung pe masa de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mistreţii au fost găsiţi morţi la începutul acestei săptămâni
Mistreţii au fost găsiţi morţi la începutul acestei săptămâni

Mistreţii, în greutate de 50-60 de kilograme fiecare, au fost autopsiaţi miercuri. „Prima concluzie este că au murit striviţi“, a declarat Mircea Smaranda, preşedintele Asociaţiei de Vânătoare „Egreta“, care administrează fondul cinegetic din zonă.

Smaranda a precizat că mistreţii au fost supuşi analizelor de laborator pentru trichinella, iar dacă se va dovedi că nu erau infestaţi, carnea va fi vândută. „Nu vindem printr-un magazin specializat, deja avem oferte de la vânători interesaţi să cumpere. Preţul este de 3 euro pe kilogram“, a mai afirmat Smaranda.  

Braconierii sunt liberi

Oamenii legii nu au reuşit să dea de urma celor care, la începutul acestei săptămâni, au ucis şase mistreţi între localităţile Faclia şi Peştera. Poliţiştii fac în continuare cercetări şi verifică parcurile de utilaje din zonă în speranţa că vor găsi urme de sânge sau alte indicii care să-i ajute să-i găsească pe făptaşi. Din păcate, principalele probe au fost distruse de aversele de ploaie din ultimele trei zile. Totuşi, anchetatorii nu renunţă.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite