METEO Caniculă în Dobrogea în zilele de marţi şi miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de caniculă pentru următoarele două zile pentru zona Dobrogei. În după-amiaza zilelor de marţi şi miercuri, indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în sudul şi sud-estul ţării.

Informarea meteorologică anunţă în restul ţării descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină şi averse însemnate cantitativ, în intervalul 12 iunie, ora 15 - 13 iunie, ora 6.

Astfel începând de marţi după-amiază şi până mâine dimineaţă, instabilitatea atmosferica va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.

Pe arii restrânse, intensificările vântului vor lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 40 litri pe metru pătrat. Astfel de fenomene se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe spaţii restrânse şi la o intensitate mai mică.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite