Trezoreria, jefuită de doi constănţeni. Contribuabilii voiau două calorifere pentru fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii, în patrulare
Jandarmii, în patrulare

Trezoreria Constanţa a fost ţinta hoţilor care au pătruns într-o clădire dezafectată a instituţiei şi au furat de acolo două calorifere.

Un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în weekend în zona Trezoreriei Constanţa a prins doi bărbaţi, care tocmai încercau să plece dintr-o clădire dezafectată a instituţiei fiscale, cu două calorifere.

Cei doi fuseseră anterior observaţi de un jandarm care păzeşte sediul Trezoreriei de pe strada Mircea cel Bătrân.

Imediat, acesta a anunţat un echipaj de sprijin, iar în cel mai scurt timp persoanele suspecte au fost surprinse şi oprite, cu tot cu cele două calorifere din fontă.

Alexandru D., în vârstă de 23 de ani, din Lumina şi Vasile M., de 32 de ani, din Constanţa le-au spus jandarmilor că aveau de gând să ducă cele două calorifere la un centru de colectare a fierului vechi, pentru valorificare.

Bunurile sustrase au fost înapoiate unui reprezentant al Trezoreriei, iar pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, pentru comiterea faptei de furt. Cei doi hoţi au fost conduşi la Secţia 3 Poliţie Constanţa, pentru continuarea cercetărilor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite