Evaziune fiscală cu portocale, brânză şi varză de peste 100.000 de euro
0
Două persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală şi folosire de acte falsificate. Ele nu au voie să părăsească ţara. Elena Iuliana, de 21 de ani şi C. Atilla, de 28 de ani, cetăţean turc, au fost prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
La data de 10.03.2012, lucrătorii Serviciului de Investigare a
Fraudelor, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă
Tribunalul Constanţa, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că o
societate comercială de tip „fantomă” ce nu funcţiona la sediul social
declarat, este destinatara fictivă a unor transporturi de mărfuri
alimentare (legume fructe şi brânză) importate din spaţiul comunitar
european (Grecia şi Italia).
În urma verificărilor efectuate cu privire la activitatea acestei
societăţi comerciale au fost identificate la P.C.T.F. Giurgiu 5
autotractoare cu semiremorcă ce transportau o cantitate de circa 90 000
kg mărfuri alimentare (portocale, măsline, varză, salată şi brânză) în
valoare totală de aproximativ 110.000 euro şi care aveau ca destinaţie
fictivă o adresă din municipiul Constanţa, la care societatea în cauză
nu desfăşoară niciun fel de activitate.
Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată, iar asupra celor
cinci mijloace de transport s-a dispus punerea sub sechestru
asiguratoriu.
Totodată, a fost începută urmărirea penală faţă de societăţile comerciale transportatoare.