Stiri din Constanta

Nu demult mă întrebam: „A murit Ilarion Ciobanu?“ Probabil că în sinea mea am refuzat să mă despart de cei care mi-au adus mie şi întregii generaţii din care provin bucuria unui film bun pe săptămână sau a unei piese de teatru. Peste câţiva ani o să mă întreb: „A murit Emil Hossu?“.

Ilarion Ciobanu, Emis Hossu, Ştefan Iordache, Adrian Pintea n-au murit. Ei trăiesc în copilăria şi adolescenţa noastră. Joacă în filmele pe care le primeam cu porţia după Telejurnal. De care nu ne-am săturat niciodată.

Ei trăiesc în paginile revistei „Cinema“, acolo unde, dacă tovarăşu nu avea nimic de spus, apăreau pe prima pagină.

Noi nu aveam publicaţii cool, cu postere în mijloc. Aveam doar câteva reviste la care ne abonam cu sfinţenie. Le citeam din scoarţă în scoarţă şi apoi le puneam în colecţie.

E greu să înţeleagă acest lucru copiii din ziua de azi care se plictisesc cu telecomanda în mână negăsind niciun program „mişto“. Nu vor înţelege nici cei care nu au trăit anii de liceu cu codiţe împletite, matricolă şi cu pantofi cu tocuri joase şi pentru care singura distracţie era un film la cinema sau o piesă de teatru aşteptată un an întreg. Veneau actorii de la Bucureşti! Erau în faţa ta ! Puteai să-i atingi! Ce emoţii! Îi divinizai. Erau mai frumoşi şi mai talentaţi decât aşa cum îi vedeai televizor.

La sfârşitul spectacolului apaudai continuu deşi cortina se lăsase demult, dar ţi se părea vă vraja se pierde dacă ieşi din sala de spectacole. Nu vorbeai cu cel de lângă tine. Păstrai emoţiile doar pentru tine. Nu dădeai fuga să-ţi pui prima impresie pe Facebook. Era doar bucuria ta. O ascundeai în fundul sufletului să nu se piardă. Să se poţi bucura şi mâine. Şi poimâine. Să-ţi ţină cât mai mult...

E vară. Am două bilete în mână. Am dat timpul înapoi sau în seara asta e spectacol? Îmi caut rândul în sală. S-a ridicat cortina. Aplauze! Nu au murit marii noştri actori. Mor doar cei care nu au luminat niciodată noaptea unei adolescente care nu mai zărea Ursa Mare din cauza lacrimilor...