Constanța: Vicenţiu Tomiţă conduce cele mai periculoase misiuni de salvare pe mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul Vicenţiu Tomiţă conduce de 12 ani cele mai periculoase misiuni de salvare pe mare. A participat şi la expediţii coordonate de Cousteau.

Este marinar de o viaţă pentru că asta i-a plăcut să facă. Dragostea pentru marinărie i-a fost insuflată de mic pentru că provine dintr-o familie în care marinăria este o tradiţie.

„De la trei-patru ani am călărit navele tatălui mei care era tot... marinar“, îşi aminteşte el. Ca urmare, când a terminat liceul s-a îndreptat în mod firesc către Institutul de Marină Civilă pe care l-a absolvit în anul 1975.

Cooptat în expediţie

„Prima navă pe care am urcat la profesionist a fost nava Polar 4, nava frigorifică de facultate a Companiei Naţionale de Pescuit Oceanic, în 1973. Eram stagiar şi ultimii doi ani însemnau, de fapt, practică“, a arătat Vicenţiu Tomiţă. Ca marinar a cutreierat, pe apă, tot pământul, de la Polul Nord la Polul Sud. Una dintre cele mai interesante experienţe din viaţa sa a fost expediţia la care a participat între anii 1979- 1980, sub coordonarea lui Jaques Cousteau, la Polul Sud.

„Eram tânăr şi ofiţer 2. Se făcea un studiu al adâncurilor, se urmărea conturul coastei şi pe fiecare porţiune în parte se studiau temperatura şi curenţii. În plus se mai făcea şi o cercetare asupra krill-ului, un răcuşor mititel, hrana de bază a balenelor, pentru a i se stabili caracteristicile în vederea unui eventual consum“, povesteşte comandantul.

Pe viaţă şi pe moarte

Cea mai grea misiune la care a participat vreodată a fost în mai 2001, când tancul petrolier Mesta a explodat la câteva mile de portul Constanţa. Remorchetul Hercules comandat de Vicenţiu Tomiţă a petrecut atunci trei zile în misiune. „Cred că 24 de ore am petrecut numai pentru a stinge incendiul. Apoi alte două zile am rămas lângă vas ca să ne asigurăm că nu sunt alte focare de incediu la bord“, povesteşte comandantul remorcherului.

A rămas marcat

O altă operaţiune de salvare ce i-a rămas în memorie se leagă de nava Rio, sub pavilion grecesc. „Au rămas fără guvernare pe o mare de gradul 7-8, în dreptul localităţilor Costineşti şi Tuzla. Am remorcat-o de trei ori şi de fiecare dată au cedat parâmele din cauza furtunii. Abia a patra oară am reuşit să tractăm nava spre portul Constanţa“, îşi aminteşte comandantul.

Într-o singură situaţie nu au reuşit să salveze nava însă au recuperat echipajul. Era vorba de o navă turcească, iar echipajul a lansat semnalul SOS prea târziu. „Am a ajuns prea târziu, când vasul era deja pe fundul apei. Cred că scufundaseră intenţionat nava pentru a obţine banii de la firma de asigurare“, a spus Vicenţiu Tomiţă.

Non-stop la datorie

„Suntem 24 de ore din 24 la datorie, pentru că şi dacă suntem în concediu şi se întâmplă ceva, ne prezentăm. Nu contează la câte misiuni de salvare am participat, deşi au fost destule. Şi dacă a fost o singură misiune de salvare reuşită înseamnă ca nava salvator şi-a îndeplinit menirea. Pot să vă spun însă că idealul unei nave de salvare este să nu se desprindă de la cheu. Dacă a făcut-o înseamnă că este pericol“, a arătat el.

Citiți mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite