Constanţa: Vânătorii străini ar putea avea interzis în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelicanul reţ este o specie protejată
Pelicanul reţ este o specie protejată

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a aprobat desfiinţarea unor fonduri de vânătoare în zone incluse în situl Patrimoniului Natural Mondial. Este vorba de fondurile de vânătoare în care în ultimii ani s-a dezvoltat puietul unor specii deosebite.

Sunt zone cu condiţii optime de migrare, hrănire, reproducere şi adăpost pentru multe specii pe cale de dipariţie, cum ar fi vulturul codalb sau pelicanul creţ. Aceste specii au căzut, în ultimii ani, victimele unor partide de vânătoare nesupravegheate, organizate, în general, cu vânători străini care plătesc mii de euro pentru a vâna în deltă. Pe lângă reducerea unor fonduri de vânătoare s-a propus chiar interzicerea totală a accesului vânătorilor străini în Delta Dunării.

„E un moment bun pentru a se discuta despre reducerea sau chiar interzicerea vânătorii în Delta Dunării mai ales că legea vânătorii se află în dezbatere, în momentul de faţă, la Camera Deputaţilor. Poate ar fi trebuit desfiinţate toate fondurile de vânătoare din Delta Dunării, dacă tot dorim să atragem turiştii prin biodiversitatea zonei, nu să derulăm vânătoare sportivă. Cel mai mare impact negativ o are vânătoarea cu străini, care sunt aduşi aici şi fac cel mai mare prăpăd“, a declarat Dan Hulea, preşedintele Societăţii Ornitologice Române.

Măsură discriminatorie

Surse din cadrul AJVPS Tulcea au declarat că această măsură pare a fi una discriminatorie şi ar putea face vâlvă în Uniunea Europeană, afectând imaginea României.

În momentul de faţă, în Delta Dunării sunt delimitate 26 de fonduri de vânătoare pe o suprafaţă totală de 311.993 de hectare, fonduri administrate în mare parte de AJVPS Tulcea şi de asociaţii de vânători din Bucureşti şi Constanţa. Conform legislaţiei în vigoare, pe teritoriul ARBDD se pot vâna 35 de specii de păsări şi 11 specii de mamifere.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite