Constanţa: Vampirul a făcut puşcărie pentru o găinărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavel Vîlcu, ultimul vampir în viaţă din România a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru înşelăciune. Povestea lui Pavel Vâlcu condamnat la internare pe viaţă în spitalul de psihiatrie de la Poiana Mare ar fi putut să se încheie în 2000 când bărbatul a fost condamnat la închisoare.

Judecătorii nu ştiau însă la data la care au emis sentinţa că se află în faţa unui bolnav psihic periculos evadat aşa că l-au băgat la închisoare ca pe orice găinar de rând.

Pavel Vîlcu, acum un moşuleţ care munceşte cu ziua într-o localitate din Vrancea, a semănat multă groază în urmă cu două decenii. Miliţienii s-au văzut puşi atunci într-o situaţie inedită: au fost trimşi să facă pândă la morga cimitirului ca să afle cine înţeapă inimile cadavrelor ca să le sugă sângele.

L-au prins pe Vâlcu şi l-au poreclit vampirul.

Ar fi trebuit să îşi sfârşească viaţa într-un ospiciu însă soarta i-a fost alta. A reuşit să evadeze din spitalul din Dolj, în 1990 iar conducerea unităţii nu s-a sinchisit să anunţe Poliţia.

A păcălit-o pe mama unui soldat  

Nimeni nu ştie pe unde a umblat vampirul după ce a reuşit să scape din închisoarea- ospiciu. Cert este că în anul 2000, numele lui Pavel Vîlcu a apărut pe lista de urmăriţi general ai Poliţiei. Nu pentru evadare ci pentru înşelăciune, după ce Judecătoria Buzău îl condamnase la trei ani de închisoare. Conform actului de inculpare, în noiembrie 1998, Vâlcu muncea ca zilier la fema 4 din Mizil.

Din poveştile muncitorilor a aflat adresa unui soldat din Buzău care fusese detaşat să execute serviciul militar în Sinaia judeţul Prahova. Aflat în criză de bani, Vâlcu s-a dus acasă la mama militarului şi i-a povestit că este coleg de armată cu fiul ei. I-a cerut în numele băiatului alimente, haine şi bani, pe motiv că sunt detaşaţi împreună la .

Femeia a făcut un efort şi i-a dat 70.000 lei, haine şi mâncare. Câteva luni mai târziu când militarul a revenit acasă femeia a aflat că a fost păcălită şi s-a dus la Poliţie.


Citiţi mai multe în !

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite