Constanţa: Unde puteţi merge în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt variate şi satisfac toate gusturile. De la concerte şi petreceri în cluburi, la teatru şi vizite la muzeu.


BUG Mafia la Two

Cunoscuta trupă va cânta în clubul constănţean după miezul nopţii. Ultimul album al formaţiei BUG Mafia se intitulează „Viaţa noastră volumul 2“ şi a fost lansat în vara anului trecut. Albumul include 15 piese reeditate şi o piesă nouă. La concertul de diseară, biletul costă 20 de lei, iar fetele au intrarea liberă.

„Pescăruşul“ la Teatrul de Stat

Sâmbătă, la ora 19.00, la Teatrul de Stat Constanţa publicul va putea viziona spectacolul „Pescăruşul“, de A.P. Cehov. Regia este semnată de Ion Cărmăzan, iar costumele sunt realizate de Carmen Puscariu. Vor urca pe scenă Dana Dumitrescu, Bogdan Bucătaru, Mihai Sorin Vasilescu, Tamara Roman, Eugen Mazilu, Maria Lupu, Laura Iordan, Adrian Dumitrescu, Lucian Iancu, Cosmin Mihale şi Roman Florentin. Acelaşi spectacol este programat şi duminică, la aceeaşi oră. Ilustraţia muzicală este asigurată de Camil Dumitrescu.

Invitaţie la muzeu

Muzeele sunt deschise sâmbăta şi duminica până la ora 17.00. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este deschis de miercuri până duminică, între orele 9.00 şi 17.00. Un bilet costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.

Muzeul de Artă Populară este deschis în fiecare zi între orele 9.00 şi 17.00. Biletul costă 5 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru elevi şi studenţi.

Muzeul de Artă din Constanţa este deschis zilnic între orele 9.00 şi 17.00. Biletul costă 9 lei pentru adulţi şi 4,5 lei pentru elevi şi studenţi.

La Muzeul Marinei Române biletul costă 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi.

Concert simfonic

Diseară, la ora 19.00, la Teatrul de Operă publicul va putea asculta Beethoven - Uvertura la „Prometeu“, Mozart - Concertul pentru pian nr.25 - solist Andrei Deleanu şi Bizet- Scedrin - Suita „Carmen“. Orchestra este dirijată de maestrul Radu Ciorei.

Petreceri tematice

Clubul Zoom şi Party Company organizează în această seară o petrecere hip-hop şi R’n’B intitulată Fresh Friday. Tot diseară, la restaurantul Laguna din Parcul Tăbăcăriei este organizată o petrecere latino alături de formaţia Mandinga.

Party la Next

Diseară, de la ora 22.00, în clubul Next este programată o petrecere cu karaoke. Primele zece fete care vor sosi în club vor primi un cocktail din partea casei. Sâmbătă, în acelaşi club se organizează Sing&Shake This Party, iar petrecăreţii vor avea parte de premii.

Teatru pentru copii

La Teatrul pentru Copii din Constanţa este programat duminică spectacolul „Pecetea Fermecată“, după Clemens Brentano. Scenariul şi regia artistică sunt asigurate de Cristian Pepino, iar muzica de Dicran Asarian. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite