Constanţa: Un român se află la bordul navei răpite de pirații somalezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piraţii somalezi au capturat ieri fosta navă românească „Râmnicu Vâlcea“, actualul cargou libian „M/V RIM“. La bordul navei se află zece marinari, printre care şi un român.

Este vorba de fosta navă românească Râmnicu Vâlcea, construită la Galaţi în 1973, una dintre cele mai vechi şi care încă mai navigă.

„Echipajul navei M/V RIM a fost capturat în timp ce se îndrepta spre India, venind din Marea Azov“, a declarat Adrian Mihălcioiu, Lideul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România.

Nava a stat în reparaţii în portul Constanţa din luna august şi până în noiembrie. Are o capacitate de 4.800 de tone şi este deţinută în prezent de compania White Sea Shipping din Tripoli (Libia). Cargoul libian navigă sub pavilion nord-coreean, dar nici nava şi nici echipajul nu sunt incluse într-un acord al Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor.

Marinarul răpit ieri este astfel al cincilea român răpit de pirați în Golful Aden.

Alţi patru marinari sunt răpiţi de mai bine de o lună

Alte două nave la bordul căreia se află români mai sunt ţinute captive de piraţii somalezi. Navele Asian Glory, cu doi marinari răpiţi, şi St James Park, tot cu doi marinari români, aparţinând companiei Zodiac Maritime Agencies, au fost răpite de somalezi pe 1 ianuarie, respectiv 28 decembrie 2009.

Românii au fost lăsaţi să ia legătura cu familiile prin telefon. Deşi piraţii nu au ajuns la un acord cu negociatorii, aceştia au fost îngăduitori la rugăminţile românilor captivi, care au cerut să-şi anunţe familiile că sunt bine.

„S-a vehiculat că unul dintre căpitani, cel bulgar de pe nava Asian Glory, a fost ameninţat, dar nu cred. Piraţii ştiu că trebuie să se poarte bine cu ostaticii dacă vor să-şi pirmească banii“, a declarat Adrian Mihălcioiu.

Managerul Zodiac Maritime Agencies din Constanţa, Sorin Mihalcea, spune că se poartă negocieri de ceva timp, dar nu s-a ajuns la niciun acord cu ei: „Este o echipă care negociază pentru ambele nave. Echipajele sunt bine şi au cele necesare la bordul navei“. „De regulă, nava este aprovizionată pentru aproximativ patru luni. Ar trebui să aibă rezerve, pentru că a trecut doar o lună de cât au fost deturnaţi de piraţii somalezi“, a adăugat Mihalcea.

Liderul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România a refuzat să spună suma pe care au cerut-o piraţii, dar susţine că mai mult de 3 milioane de euro nu primesc: „Oricât ar cere ei, suma se încadrează între 1 milion şi 3 milioane de euro“.

Navele au fost sechestrate în afara culoarului de siguranţă din golf, supravegheat de forţele militare internaţionale. Numele marinarilor nu au fost date publicităţii.




Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite