Constanţa: Un nou ansamblu de locuinţe protejate a fost inaugurat la Cumpăna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din anul 2005, Consiliul Judeţean Constanţa a început restructurarea instituţională în sectorul asistenţei sociale. Centrele de asistenţă mamut au fost desfiinţate (este şi cazul Centrului de la Negru Vodă), iar beneficiarii serviciilor au ajuns în locuinţe protejate sau în instituţii care au fost renovate.

Astăzi, la Cumpăna, a fost deschis un nou ansamblu de locuinţe protejate, destinat pentru 24 de tineri cu handicap, aduşi din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol. După modelul locuinţelor protejate de tip familial de la Lazu, Techirghiol şi Negru Vodă, cele patru căsuţe din Cumpăna sunt structurate pe câte trei camere cu două paturi. Obiectivul principal al structurilor destinate persoanelor adulte cu handicap este acela de a-i încuraja pe asistaţi şi de a-i îndruma să se gospodărească singuri şi să deţină controlul asupra propriei vieţi. „Asistenţa de tip «locuinţe protejate» se centrează pe facilitarea accesului persoanei cu handicap la toate resursele obişuite ale comunităţii, personalul angajat al ansamblului fiind un mediator între beneficiarul serviciilor şi comunitate“, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa. Aici, tinerii cu handicap se vor îngriji de spaţiul verde din curte, vor planta flori, îşi vor menţine curăţenia în cele patru imobile, îşi vor găti, supravegheaţi de 16 angajaţi.

„Scopul este acela de a asigura persoanelor dezavantajate social un mod de viaţă cât mai apropiat de cel familial şi pe cât posibil independent“, a mai spus Roxana Onea.

Ajutor irlandez

Ansamblul de Locuinţe Protejate de la Cumpăna a fost ridicat cu fonduri de la Consiliul judeţean COnstanţa (621.886,67 lei) şi de la Fondul de Întrajutorare Internaţional al Guvernului Irlandei (551.184 lei).

Viaţa în noile locuinţe este privită cu emoţie de către beneficiari. Mariana Cristea are 31 de ani şi, până acum, a fost instituţionalizată la centrul pilot din Techirghoiol. Este încântată de ceea ce a văzut la Cumpăna şi abia aşteaptă să îşi ia viaţa în mâini. „Cum să nu am emoţii când văd atâta frumuseţe. Mi se pare super!“, spune ea. Nici ideea că vor trebui să se îngrijească singuri de „casă“ nu o sperie. „Nu voi fugi de muncă. Până acum am făcut mâncare, am lucrat în grădină, am udat florile. Aici va fi rostul nostru“, conchide tânăra beneficiară.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite