Constanţa: Un bărbat din Chirnogeni a fost bătut cu bestialitate de un consătean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Chirnogeni a ajuns în stare critică duminică seara în Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa după ce a fost bătut cu sălbăticie de un consătean. Agresorul este Vasile Nica, suspectat de viol şi cercetat sub suspiciunea că şi-a lăsat copilul, în vârstă de o lună să moară de foame.

Victima lui Nica este Dan Gavrilă (53 de ani) din Chirnogeni. Poliţiştii au spus că sâmbătă seara, agresorul şi victima s-au întâlnit pe stradă s-au luat la ceartă, iar Nica a sărit la bătaie. L-a lovit pe Gavrilă cu pumnii şi cu picioarele, l-a doborât la pământ şi probabil l-ar fi ucis dacă mai mulţi săteni, care au văzit scena, nu au sărit să-l scape din mâinile lui.

Bărbatul a început să se simtă rău duminică seara şi a fost adus de rude la spital. Pentru că avea hemoragie internă, medicii l-au supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă în cursul căreia i-au extirpat splina.

Poliţiştii au aflat despre acest caz abia după ce victima a ajuns la spital, pentru că Gavrilă nu îl reclamase pe agresor. Vasile Nica a fost reţinut luni pentru audieri însă nu a fost în stare să spună care este motivul pentru care l-a bătut pe consăteanul său atât de rău. Bărbatul umează să fie prezentat procurorilor de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunerea de arestare preventivă sub învinuirea de  vătămare corporală gravă.

Nica este un client mai vechi al poliţiştilor.

În vara anului trecut el a fost cercetat sub suspiciunea că şi-ar fi ucis concubina. În final s-a descoperit că femeia fugise de acasă, de frică, după ce primise o bătaie soră cu moartea.

Câteva luni mai poliţiştii l-au cercetat din nou, după ce fiica concubinei sale (15 ani) l-a acuzat că ar fi violat-o. În urmă cu mai puţin de o lună, atât Nica cât şi concubina sa, Marcela Isacai, au intrat din nou în vizorul poliţiştilor după ce fiul lor în vârstă de o lună a fost găsit mort. Necropsia a scos la iveală că băieţelul a murit de foame şi din cauza mizeriei.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite