Constanţa: UPDATE Unul dintre marinarii de pe cargoul atacat de piraţi este român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada României la Atena a fost informată oficial de către autorităţile elene în legătură cu răpirea cargoului elen Maran Centrauros de către piraţii somalezi care au confirmat că printre membrii echipajului se află şi un navigator român.

Cargobotul grecesc Maran Centrauros naviga ieri la 730 mile marine de ţărmul de est al Somaliei, dinspre Kuweit spre SUA când a fost atacat de piraţii somalezi.  Printre cei 28 de membri ai echipajului se află un cetăţean român, 16 filipinezi, 9 greci şi 2 ucraineni.

„Firma care este proprietara navei ne-a comunicat că starea de sănătate a echipajului este bună, iar la bordul navei există suficiente rezerve de hrană, apă şi medicamente“, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Alin Şerbănescu.

Oficialii au demarat procedurile standard pentru ca familia să fie identificată şi anunţată de către Ministerul Administraţiei si Internelor. Conform procedurilor uzuale în astfel de situaţii, negocierile au loc direct  între proprietarii navelor şi răpitori.

Proprietarii navelor sunt sfătuiţi de autorităţile abilitate din ţările ai căror cetăţeni sunt. La rândul lor, autorităţile păstrează legătura permanent şi informează ambasadele ţărilor care au cetăţeni răpiţi.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Atena monitorizează cazul  şi păstrează legătura permanentă cu compania proprietară a  navei sechestrate, precum şi cu autorităţile elene, mai menţionează reprezentanţii  MAE.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite