Constanţa: UPTADE Un autobuz şi două maşini s-au tamponat în intersecţia de la Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii cercetează cazul
Poliţiştii cercetează cazul

Trei autoturisme au fos implicate într-un accident rutier petrecut în această dimineaţă în intersecţia de la Dacia.

UPDATE În accidentul de la Dacia a fost implicat un autobuz aparţinând Regiei Autonome de Transport în Comun din Constanţa, care circula pe linia 43. Autobuzul venea dinspre Tomis III către centru. „Matizul a forţat culoarea verde a semaforului. Eu traversam regulamentar intersecţia când m-am pomenit cu el în faţă. Din vina lui puteam să omor călătorii", a spus Costică Cornel Andrei (48 de ani), şoferul autobuzului CT 52 YTC.

Matizul CT 09 LYN era condus de Iancu Nere (38 de ani). Şoferul se apără şi spune că nu este vinovat. „Oprisem la stop. Era roşu. Când s-a făcut verde am plecat de pe loc şi mi-a apărut troleul în faţă. Eu cred că el a trecut pe roşu", se apără şoferul Matizului, care circula din sens opus.

În accident a fost implicată şi o Dacie Solenza, condusă de Costică Bileca (51 de ani). Şoferul Daciei a fost rănit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean. Dacia stătea la stop pe Bulevardul Tomis. Cu faţa înpre Tomis III.

Martorii îl arată drept vinovat pe şoferul Matizului. „A plecat mai devreme de la semafor. Era încă roşu când el a intrat în intersecţie", a spus martorul Ionuţ Stoichiţoiu (26 de ani).

Poţiştii aflaţi la faţa locului i-au testat pe Iancu Nere şi pe Costică Cornel Andrei pentru a stabili dacă aceştia consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Rezultatele au fost negative pentru ambii şoferi. Costică Bileca, şoferul Daciei Solenza, urmasă fie testat şi el la spital.
Oamenii legii nu au stabilit încă împrejurările în care s-a petrecut accidentul. Aceştia au deschis o anchetă, urmând să stabilescă cine se face vinovat.

Poliţiştii Serviciului Rutier din Constanţa se află la faţa locului pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite