Constanţa: UPDATE S-a urcat băut la volan, a rănit două fetiţe şi a lovit două autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs pe Bulevardul Aurel Vlaicu
Accidentul s-a produs pe Bulevardul Aurel Vlaicu

O ambulanţă şi un echipaj de la Rutieră s-au deplasat la un accident rutier care s-a petrecut duminică seara pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona  magazinului Penny. Trei autoturisme au fost implicate în accident.

Oamenii legii spun că accidentul s-a produs la semaforul de la intesecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu. Şoferul unui vehicul nu a păstrat distanţa regulamentară şi a lovit autoturismul din faţa sa. Din cauza impactului, maşina lovită a avariat-o pe cea de dinainte.

În urma impactului, două persoane au fost rănite uşot: două fetiţe în vârstă de şase şi nouă ani.

Şoferul care a provocat accidentul rutier are o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Apelul de urgenţă a fost dat la 17.34. Traficul rutier în zonă, dinspre Metro către Dobrogea se desfăşoară cu dificultate.

Update: Şoferul care a provocat accidentul se numeşte Toma Botaş. Bărbatul conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare B 72 EZN pe bulevardul Aurel Vlaicu, către intersecţia cu bulevardul Tomis iar în dreptul supermarket-ului a scăpat maşina de sub control şi a intrat în coliziune, faţa spate, cu o Toyota, CT 09 MAY, condusă de Alina Corduneanu. În urma impactului Toyota a fost proiectată într-un alt autoturism din faţă, B 60 YEF, condus de Marinela Pajdu. Alina Corduneanu şi două fetiţe, pasagere în maşină, au fost rănite uşor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite