Constanţa: Terorizaţi de consumatorii de plante etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe strada Gării, două magazine vindeau droguri legale
Pe strada Gării, două magazine vindeau droguri legale

Tulcenii vecini cu magazinele de vise susţin că seara clienţii acestora se drogau în scările de bloc din apropiere înainte să intre în cluburile din zonă.

Locatarii blocurilor de pe strada Gării din municipiul Tulcea, acolo unde funcţionau până ieri două magazine de plante etnobotanice, s-au plâns că în ultimele luni locul puştilor care stăteau şi consumau seara bere la pet a fost luat de clienţii magazinelor de la parterul blocurilor.

„Uite aici în scară, chiar lângă magazin stăteau seara şi noaptea şi consumau ce au cumpărat, dacă treceai pe lângă ei miroasea dubios. Câte doi-trei tineri intrau la magazin apoi veneau aici în scara blocului şi consumau, apoi începeau să urle şi pleacau, cred că se duceau la cluburile din zonă“, povestestea Mihai M.

Relaxat, vânzătorul de la unul dintre cele două magazine de vise de pe strada Gării a spus că nu e treaba lui ce se întâmplă afară. „Eu le vindeam, ei pleacau şi e treaba lor ce făceau şi unde se duceau. Ce, pe cei de la alimentară îi trage cineva la răspundere dacă îi dau unuia vodca şi bea acasă şi apoi îşi omoară nevasta?“, se întreabă vânzătorul.

Scoase în afara legii

Ieri, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care au fost interzise comercializarea şi consumul plantelor şi substanţelor etnobotanice. În decurs
de 10 zile proprietarul, posesorul şi deţinătorul plantelor şi substanţelor au obligaţia să le distrugă pe cheltuiala proprie.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite