Constanţa: Terapie prin muzică şi artă pentru copiii cu autism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30 de copii cu autism fac terapie de recuperare la Centrul de Autism Marea Neagră. Sfaturile specialiştilor îi vizează, în principal, pe părinţi. Cel mai important pas în recuperarea copiilor care au această afecţiune, este acela ca părinţii să accepte cât mai repede ideea că micuţul lor are autism.

„Cu cât este acceptată mai repede această idee, cu atât mai repede poate începe terapia, iar şansele de recuperare ale copilului sunt mai mari“, spune psihoterapeutul Cristina Gemănaru. 32 de părinţi au acceptat imediat această afecţiune a micuţilor lor, iar la 10 luni de la începerea terapiei la Centrul Marea Neagră au putut să spună „Mama!“.

Constanţa: Paul Cojocaru face sport voluntar cu micuţii autişti

„Recuperarea acestor copii ţine foarte mult de vârsta la care încep terpia. Ajunşi la maturitate ei vor fi de folos comunităţii. Nu vor fi nişte persoane cu handicap. Sigur, recuperarea nu este de 100 la sută, dar depăşeşte 90 la sută“, mai spun reprezentanţii centrului.

Tehnici de recuperare

Psihoterapeutul Cristina Gemănaru efectuează an de an stagii de pregătire în Statele Unite ale Americii la Universitatea North Texas, noutaţile terapeutice de acolo fiind aplicate la Constanţa. Rezultatele nu au întâziat să apară. De aproape doi ani, la Centrul de Autism Marea Neagră sunt puse în aplicate trei noi terapii: prin muzică, prin artă şi prin socializare.

Andrei - primul copil cu autism care practică arte marţiale

Rareş R. Este unul dintre micuţii care şi-au revenit spectaculos la numai 10 luni de la începerea terapiei.

Poveste impresionantă

Viorica Roşca este mama lui Rareş, care are acum puţin peste 4 ani. Mama sa povesteşte cu lacrimi în ochi despre faptul că până la vârsta de 2 ani, rareş a fost un copil care s-a dezvoltat normal. A urmat o perioadă de regres în dezvoltarea sa mintală, fapt ce i-a alertat pe părinţi. „Îşi făcuse o lume a lui în care noi, părinţii, nu mai aveam loc. Dezvoltase anumite stereotipii: flutura din mâini, alinia maşinuţele. Nu mai vorbea cu noi. Era dureros pentru noi să nu putem pătrunde în lumea lui“, povesteşte mama îndurerată. La vârsta de trei ani, Rareş a primit dramaticul diagnostic: autism! „Vestea ne-a dat vieţile peste cap. Au urmat două săptămâni în care am încercat să acceptăm ideea şi să găsim soluţii. A existat şi acea negare, dar dacă nu accepţi ideea nu poţi ajuta copilul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru cel mic“, mărturiseşte mama lui Rareş.

Au trecut 10 luni de terapie ABA şi terapii complementare cu muzică, artă şi socializare, iar Rareş a dat primul semn. „A spus «Vino, mami!». A fost primul semn că merge pe drumul cel bun“, mărturiseşte Viorica Roşca. 

Citiţi despre apelul unei mame în  !

stampila constanta
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite