Constanţa: Taximetristul criminal îşi ameninţa amanta cu moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele femeii ucise spun că tânăra era terorizată de cel cu care avea o relaţie de opt ani. Mihaela Cristina Tolea lucra ca infirmieră la Spitalul din Mangalia şi ar fi împlinit luna aceasta 32 de ani. Familia ei se pregăteşte acum de înmormântare.

Mama fetei omorâte cu sânge rece a povestit pentru „Adevărul de Seară“ Constanţa că relaţia Mihaelei cu Givan durează de opt ani.

„Obişnuia să vină în miez de noapte să o ia de acasă. Luni seară, Mihaela a ieşit în papuci de casă, cu căţelul în braţe“, îşi aminteşte Stanca Tolea ultimele clipe în care şi-a văzut fiica în viaţă.

image

Femeia poveşteşte că a mers să doarmă, iar marţi dimineaţă a aflat de la o rudă că fiica ei a fost ucisă. „M-a sunat o verişoară din Constanţa şi mi-a spus că Mihaela a fost omorâtă. Poliţiştii care au venit ieri dimineaţă la mine acasă mi-au spus că Mihaela a fost prinsă la o razie şi au nevoie de buletinul ei“, spune femeia plângând.

Fratele victimei povesteşte că s-a temut să-şi anunţe tatăl despre moartea Mihaelei. „Mama este operată de inimă, iar tata este imobilizat la pat. A aflat de la mama, însă ne era foarte teamă să nu i se agraveze boala“, povesteşte Dan Tolea, fratele Mihaelei.

Toate declaraţiile date de Givan sunt dezminţite de familia Tolea, care spune că bărbatul era cel care o ameniţa pe tânără. „Nu fiica mea era cea care îl teroriza pe el. Givan o ameninţa tot timpul pe Mihaela, nu ştiu de ce nu s-a terminat relaţia asta. Fiicei mele îi era frică de el“, spun mama tinerei, încercând să-şi explice greşeala fetei de a continua relaţia cu taximetristul.

image

„Vă dau foc la apartament!“

Infirmiera locuia cu părinţii într-un apartament cu două camere din Mangalia. Familia tinerei ucise spune că bărbatul îi ameninţa cu incendierea apartamentului. „Mihaela era terorizată de taximetrist, îi trimitea mesaje îi care îi vorbea urât şi îi promitea că o să o omoare“, povesteşte Ionela Tolea, cumnata victimei.

image

Ismail Givan a avut tentative de a-şi pune în aplicare ameninţările. „Acum trei ani taximetristul a lovit-o pe Mihaela cu maşina, a dat intenţionat peste ea şi i-a rupt piciorul“, povesteşte Ionela Tolea. Poliţiştii din Mangalia spun că trecutul tinerei ucise este unul agitat, iar tânăra a fost implicată în mai multe scandaluri de proxenetism.

Citiţi mai multe în  !

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite