Constanţa: Taxa lui Mazăre, declarată discriminatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Citaţia primită de avocatul Veteleanu
Citaţia primită de avocatul Veteleanu

Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză avocatului Laurenţiu Veteleanu, care a contestat taxa de acces în staţiunea Mamaia.

Veteleanu a considerat discriminatorie plata unei taxe pentru accesul în staţiunea Mamaia şi a semnalat acest lucru Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

„Mi se pare discriminator să plătesc pentru un loc care aparţine statului şi nimănui altcineva“, a declarat avocatul.
După ce a analizat plângerea depusă de Veteleanu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că taxa nu este discriminatorie. Nemulţumit de răspunsul primit, avocatul a contestat rezultatul dat de CNCD în instanţa.

„Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărârea CNCD prin care se declara că taxa nu este discrinimatorie“, a menţionat avocatul. El a adăugat faptul că decizia instanţei a fost dată la sfârşitul lunii ianuarie, iar acum aşteaptă motivarea deciziei.
„Nu credeam că instanţele din România îmi vor da câştiga de cauză, dar iată că şi-au făcut treaba“, a menţionat avocatul. El spune că era decis să se adreseze şi Curţii Europene pentru Drepturile omului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite